Un preot romano-catolic din județul Bacău a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru abuz sexual asupra unei minore de 13 ani. Dar întrebarea care apasă acum Biserica Catolică din România nu mai este doar „ce a făcut preotul”, ci „ce au făcut instituțiile după ce au aflat”. O investigație PressOne arată că Episcopia Romano-Catolică de Iași, condusă de episcopul Iosif Păuleț, a gestionat cazul pe linie canonică și l-a trimis la Vatican, fără să sesizeze Poliția sau Parchetul, deși episcopul aflase încă din 2022.

Cronologia care schimbă centrul de greutate al scandalului

Potrivit documentelor citate de PressOne, faptele s-ar fi petrecut în 2021, iar familia a aflat la finalul acelui an. Episcopul Păuleț este informat oficial în 2022 despre suspiciunile privind relația improprie cu o elevă minoră, iar de aici începe traseul intern: măsuri administrative și sancțiuni canonice, urmate de trimiterea dosarului către Vatican, care validează procedurile. Statul român intră în scenă abia mai târziu, când Parchetul din Bacău se sesizează din oficiu, îl arestează pe preot, iar instanțele îl condamnă definitiv în 2024 la patru ani de închisoare cu executare.

Diferența dintre cele două trasee – canonic și penal – nu este o chestiune birocratică. În cazurile de abuz asupra minorilor, timpul contează: pentru protecția victimei, pentru oprirea riscului de recidivă, pentru strângerea probelor și pentru un mesaj clar în comunitate că instituțiile nu ascund infracțiuni grave în spatele unei uși închise.

Declarația Episcopiei și nuanța care irită

În răspunsul transmis către PressOne, purtătorul de cuvânt al Episcopiei, preotul Adrian Blăjuță, susține că „imediat după aflarea faptelor, s-a ținut legătura cu autoritățile competente ale statului”. Investigația arată însă că această „legătură” invocată se referă la audierea episcopului, care a avut loc după ce preotul fusese deja reținut și arestat de autorități. Cu alte cuvinte: instituțiile statului nu ar fi fost alertate de Episcopie, ci au intervenit prin propriile mecanisme.

Aici se află miezul acuzației publice: nu dacă Biserica a aplicat sancțiuni interne, ci dacă a ales să trateze o infracțiune gravă ca pe o problemă de disciplină internă, până când statul a aflat singur.

„Cooperare recomandată” vs. reflexul vechi al tăcerii

PressOne notează un element cu greutate: normele Vaticanului recomandă explicit cooperarea cu autoritățile statului în cazurile de abuz asupra minorilor. Cu toate acestea, în cazul descris, reacția instituțională inițială rămâne una administrativă, încadrabilă într-un tipar pe care Biserica Catolică l-a plătit scump internațional: tăcere, proceduri interne, mutări/relocări și comunicare minimală.

În paralel, Vaticanul a adoptat în ultimii ani un limbaj mult mai dur în documente și proceduri, inclusiv prin „Vos estis lux mundi”, care întărește mecanismele de raportare și responsabilizarea ierarhiei. Cu atât mai greu de explicat devine, în spațiul public, de ce într-un caz concret din România statul nu a fost informat la momentul la care episcopia spune că a aflat.

Ce urmează: întrebări simple, răspunsuri încă absente

Preotul este încarcerat din iulie 2024, iar Judecătoria Vaslui urmează să se pronunțe asupra cererii de liberare condiționată (ședință anunțată pentru 27 ianuarie 2026).
Dincolo de decizia instanței, cazul lasă în urmă câteva întrebări care nu țin de teologie, ci de responsabilitate publică:

Dacă episcopul a aflat în 2022, de ce nu a fost informat Parchetul atunci? Cine a decis că sancțiunea canonică e suficientă? Ce procedură internă a verificat riscul ca preotul să ajungă din nou în contact cu minori? Și, mai ales, ce mecanisme există în Biserică pentru ca „se știe” să nu mai însemne „se acoperă”?

Într-un stat în care abuzurile asupra copiilor sunt, pe bună dreptate, considerate infracțiuni de maximă gravitate, această investigație mută discuția de la individ la instituție. Iar instituțiile, indiferent de prestigiul lor, nu pot cere încredere publică atunci când au ales tăcerea în locul obligației de a alerta autoritățile.

Sursă foto – wikipedia.ro