Donald Trump a transformat discursul de la Forumul Economic Mondial într-un amestec de presiune strategică, avertisment diplomatic și spectacol politic. Miza centrală: Groenlanda. Mesajul central: Statele Unite vor „negocieri imediate” pentru a obține insula, iar refuzul Europei și al Danemarcei nu va fi uitat.
În fața sălii, Trump a încercat să liniștească temerile privind o escaladare militară, insistând că „nu va recurge la forță” pentru Groenlanda. Dar aceeași frază a fost dublată, aproape în aceeași respirație, de argumentul că doar America ar putea „proteja” teritoriul arctic, descris de el drept o „bucată uriașă de gheață” cu importanță strategică. În logica lui Trump, cererea nu e o ambiție de cucerire, ci o „garanție de securitate” pe care Washingtonul ar fi îndreptățit să o primească.
Tonul discursului a alternat între justificare și condiționare. Trump a transmis explicit că un „DA” ar fi apreciat, dar un „NU” va produce consecințe politice: „vom ține minte”. Formula nu a fost doar retorică, ci un semnal de negociere dură – genul de avertisment care sugerează costuri viitoare, fie în relația bilaterală, fie în dosare economice sau militare unde Europa are nevoie de sprijin american.
În aceeași cheie, Trump a respins ideea că o astfel de mișcare ar submina NATO, întorcând discuția către vechea sa temă: „dăm atât de mult și primim prea puțin”. A folosit din nou alianța ca argument de tranzacție, nu ca proiect politic: America plătește, America decide agenda, iar aliații trebuie să răspundă.
Pe fundal, președintele american a împins și o critică frontală la adresa Europei, pe care a descris-o ca blocat într-o „cultură autodistructivă” alimentată de cheltuieli publice în creștere, migrație „necontrolată” și dependență de importuri. A insistat că unele locuri „nu mai sunt recunoscute”, reluând narativul său despre identitate și ordine publică – un mesaj destinat simultan electoratului de acasă și liderilor europeni pe care vrea să-i aducă în defensivă morală.
Economia a fost al doilea pilon: Trump a revendicat un „miracol economic”, legând scăderea inflației și creșterea de politica de tarife. A prezentat taxele vamale ca instrument de „recuperare” a pierderilor pe care alte țări le-ar fi produs Americii, insistând că „toată lumea a profitat de SUA”. Exemplul folosit – un episod legat de tarife ridicate pentru Elveția, apoi ajustate după presiuni – a fost livrat ca un manual de negociere: ridici miza, creezi panică, forțezi interlocutorul la masă, apoi culegi concesii.
În plan geopolitic, Trump a introdus și tema Ucrainei, afirmând că atât Putin, cât și Zelenski ar vrea un acord și că urmează o întâlnire cu președintele ucrainean. Mesajul a fost calibrat să arate că el „închide războaie”, dar și să sugereze Europei că viteza și forma păcii vor depinde masiv de Casa Albă – exact în momentul în care tensiunile transatlantice sunt amplificate de disputa privind Groenlanda.
În final, Trump a reluat atacul asupra politicilor climatice, numind tranziția verde o „înșelătorie” și insistând că energia trebuie să aducă profit, nu costuri. Este o poziționare care, în contextul presiunilor comerciale și al negocierilor privind securitatea, poate deveni o nouă linie de fractură între Washington și capitalele europene.
Discursul de la Davos a lăsat în urmă o concluzie simplă, dar incomodă pentru Europa: administrația Trump își construiește relația transatlantică pe un model de „reciprocitate punitivă” – dacă accepți, ești răsplătit; dacă refuzi, plătești. Groenlanda, chiar și fără amenințarea explicită a forței, devine testul de rezistență al acestui nou stil: o negociere de securitate purtată ca o tranzacție, cu memorie lungă și costuri scurte.
Sursă foto – pixabay.com
