Bucureștiul a găzduit, în acest weekend, un eveniment organizat de Asociația Sportivă de Arte Marțiale „Dinastia Niță”, în cadrul căruia 120 de sportivi ai clubului au susținut examenul de grad în kickboxing.

Într-o atmosferă încărcată de emoție și entuziasm, sportivii au demonstrat nu doar nivelul tehnic și pregătirea fizică, ci și disciplina, respectul și autocontrolul – valori pe care clubul le promovează ca parte esențială a educației prin sport.

Momentul a fost marcat de prezența legendarului campion de K-1, Gago Drago, unul dintre performerii de referință ai kickboxingului mondial, de cinci ori finalist K-1 în Japonia. Invitat de maestrul Marius-Vasile Niță, Gago Drago a făcut parte din comisia de evaluare, alături de patru maeștri de arte marțiale: Marius-Vasile Niță, Alexandru Niță, Stoica Albert și invitatul special.

Reprezentanții „Dinastia Niță” subliniază că misiunea clubului depășește obiectivele competiționale, punând accent pe formarea caracterului și dezvoltarea personală a sportivilor. Prin programele sale, asociația urmărește să transforme artele marțiale într-un instrument educativ, capabil să modeleze o nouă generație de campioni – atât în ring, cât și în viață.

Prezența lui Gago Drago la București, alături de fondatorii „Dinastiei Niță”, a fost un moment de inspirație pentru tinerii sportivi și o confirmare că tradiția, educația și performanța pot merge împreună într-un club care își construiește viitorul pe valori solide.

Sursă foto – alert24.ro