Paltinu, lecția ignorată – neglijență în lanț, zeci de mii de oameni și cinci spitale fără apă

Criza apei din Prahova nu este un accident nefericit, ci rezultatul previzibil al unui șir lung de decizii greșite, amânări și improvizații. De la barajul Paltinu și până la spitalele rămase fără apă, vedem același tipar: autorități care tratează infrastructura critică „din mers”, fără plan de rezervă, fără lanț clar de comandă și fără respect pentru oamenii care depind, la propriu, de aceste sisteme ca să trăiască.

Punctul de plecare, tehnic, a fost unul corect: la barajul Paltinu s-au descoperit deficiențe la vanele instalației de golire de fund. Era nevoie de lucrări și de coborârea nivelului apei pentru a se putea interveni în siguranță. Asta scrie la capitolul „obligații tehnice”. Problema e tot ce urmează după.

Expertul Dumitru Chisăliță arată limpede ce nu s-a făcut. Înainte să golești o acumulare care alimentează zeci de localități, regulile de bună practică sunt simple și dure: umpli la maximum rezervoarele existente, aduci rezervoare modulare temporare, creezi un tampon de apă de 24–48 de ore pentru fiecare localitate, verifici sursele alternative și sincronizezi lucrările cu prognoza meteo și hidrologică. La Paltinu s-a făcut exact invers: s-a coborât agresiv nivelul lacului fără ca populația să fie pregătită, fără surse alternative și – culmea – exact într-o perioadă cu coduri de ploi și viituri.

Rezultatul era inevitabil: ploile torențiale din final de noiembrie au adus în lac un val uriaș de aluviuni. Turbiditatea a explodat, apa s-a transformat în „nămol”, imposibil de tratat cu tehnologia actuală a Stației Voila. Nivelul lacului, menținut deja foarte jos, a amplificat problema: nu mai existau straturi de apă suficient de „curate” pentru captare. În fundal, o galerie de acces înfundată complică suplimentar intervențiile. În acest punct, nu mai vorbim despre ghinion, ci despre o criză construită pas cu pas.

Lista celor „7 greșeli majore” identificate de expert este, de fapt, radiografia unui stat care nu învață:

– Nu s-au pregătit surse alternative de apă.
– S-a coborât nivelul lacului exact în perioadă cu risc hidrologic crescut.
– Rezervoarele nu au fost umplute la maximum, lipsind „tamponul” de siguranță.
– Captarea din straturi adânci a transformat apa brută în nămol atunci când turbiditatea a crescut, blocând practic Stația Voila.
– Populația a fost informată târziu și prost, cu ore înainte, în loc de o comunicare etapizată, cu cel puțin 30 de zile înainte.
– Instituțiile implicate – Apele Române, Hidroelectrica, operatorul local de apă, structurile de situații de urgență – au lucrat în paralel, nu coordonat.
– Lucrările la golirea de fund au început fără un plan complet, adaptat scenariilor de risc.

Fiecare dintre aceste greșeli, luată separat, ar fi gravă. Toate împreună produc exact tabloul pe care îl vedem: peste 100.000 de oameni dependenți de cisterne, localități întregi în haos, nervi și neîncredere.

Criza nu s-a oprit însă la robinet. Apa care lipsește din Paltinu oprește și lumina de la Brazi. Centrala pe gaze, una dintre cele mai importante unități de producție de electricitate din România, cu o putere instalată de circa 860 MW, a fost oprită din cauza debitului insuficient de apă tehnologică. Locul energiei pe care nu o mai poate produce centrala este luat de importuri și de ajustări pe piața internă. Pe hârtie, sistemul energetic național face față. În realitate, semnalul este periculos: o intervenție prost gestionată la un baraj ajunge să afecteze simultan și alimentarea cu apă, și securitatea energetică.

În același timp, dimensiunea sanitară a crizei arată cât de subțire este de fapt „plasa de siguranță” a statului. Cinci spitale din Prahova ajung să stea fără apă menajeră mai bine de 72 de ore: Câmpina, Voila, Florești, Băicoi, Breaza. Ministerul Sănătății activează o celulă de urgență, pune în alertă mari spitale din București pentru preluarea pacienților, suplimentează apa îmbuteliată pentru personal și bolnavi. Reacția este necesară, dar vine după un termen critic deja depășit. În spitale, trei zile fără apă înseamnă igienă compromisă, risc de infecții, intervenții amânate, personal epuizat.

Deasupra tuturor acestor planuri – tehnic, energetic, sanitar – plutește reflexul clasic de a fugi de răspundere. Consiliul Județean arată spre baraj și turbiditate. Furnizorul de apă arată spre Apele Române. Ministerul Mediului vorbește despre lipsă de profesionalism. Premierul cere ca „cei vinovați să răspundă” după rezolvarea crizei. Nimeni nu răspunde însă la întrebarea simplă: cine este comandantul operațiunii atunci când se golesc baraje de care depinde un întreg sistem regional de apă și, în lanț, sănătatea publică și producția de energie?

Criza de la Paltinu este un avertisment național, nu doar o dramă locală. România are zeci de acumulări strategice, baraje vechi, rețele obosite, stații de tratare depășite moral. În spatele fiecărei țevi, al fiecărei guri de captare și al fiecărui dig există aceeași combinație periculoasă: subfinanțare, lipsa întreținerii preventive, planuri de criză făcute formal și o cultură instituțională în care „las’ că merge și așa” ține loc de strategie.

Dacă vrem ca Prahova să nu fie doar primul episod dintr-un serial al dezastrului, câteva lucruri sunt inevitabile.

În primul rând, lucrările la infrastructura critică de apă trebuie condiționate de existența unui plan complet de continuitate: rezerve pline, surse alternative verificate, scenarii de turbiditate extremă, corelare cu prognoza meteo, calendar public al restricțiilor și responsabilități clare pentru fiecare instituție implicată. Fără aceste elemente, șantierul nu ar trebui pornit.

În al doilea rând, lanțul de comandă trebuie clar definit: cine decide, cine coordonează, cine comunică și cine răspunde. În lipsa unui „comandant unic”, orice criză se transformă într-un concurs de scuze.

În al treilea rând, este nevoie de un audit independent și public al infrastructurii critice de apă, care să includă și interdependențele cu energia și sănătatea. Ceea ce vedem acum în Prahova este o criză în cascadă: apa lovește energia, energia și apa lovesc sănătatea publică.

Dacă peste câteva săptămâni vom rămâne doar cu câteva demisii de sacrificiu și cu promisiunea că „data viitoare vom fi mai atenți”, atunci criza apei din Prahova va fi doar încă un episod într-o istorie lungă a neglijenței. Dacă însă va deveni momentul zero pentru o schimbare reală în felul în care planificăm, întreținem și protejăm infrastructura critică, atunci coada la cisterne, spitalele închise și centrala oprită vor fi, măcar, un preț plătit pentru o lecție în sfârșit învățată.

Sursă foto – pixabay.com