Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului nu este doar un moment religios, ci și unul geopolitic și civilizațional. Într-un context în care ortodoxia este fragmentată între influențe rusești, elenice și locale, România a transmis, prin acest eveniment, un mesaj clar: nu face parte din „lumea rusă” și își asumă o ortodoxie europeană, deschisă, înrădăcinată în identitatea sa, dar fidelă valorilor occidentale.
BOR – singura instituție românească care a demonstrat capacitate de construcție și viziune pe termen lung
Într-o țară unde proiectele mari se pierd între birocrație și scandaluri, Biserica Ortodoxă Română a construit ceea ce statul n-a reușit: un simbol durabil. Catedrala a fost gândită, proiectată, finanțată și finalizată printr-o combinație de resurse publice, donații și o disciplină instituțională rară.
Pentru mulți români, acest lucru contează mai mult decât cifrele: este dovada că se poate face ceva măreț în România, într-o epocă dominată de cinism și neîncredere.
BOR devine astfel nu doar o instituție religioasă, ci un vector de prestigiu național, o structură de influență și coeziune socială care ocupă golul lăsat de partidele politice și de elitele intelectuale divizate.
Dimensiunea geopolitică – ortodoxia românească se delimitează de „ortodoxia războiului”
Prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului – cel mai vocal critic al patriarhului rus Kirill și al „ortodoxiei imperiale” promovate de Moscova – alături de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transformat momentul într-un semnal geopolitic de prim rang.
România și BOR se poziționează clar: nu în logica Moscovei, ci în cea a Constantinopolului, adică a unei ortodoxii europene, canonice, care respinge ideea că „Dumnezeu binecuvântează războiul”.
Într-o regiune unde Biserica rusă a devenit instrument de putere și propagandă, România folosește credința ca instrument de independență, nu de subordonare.
Catedrala – o infrastructură de influență și diplomație religioasă
Catedrala nu este doar un lăcaș de cult. Este un proiect de soft power.
Prin BOR și diaspora sa, România își extinde prezența în Republica Moldova, Ucraina și Europa de Vest. În Basarabia, Patriarhia Română oferă o alternativă spirituală la subordonarea față de Moscova; în Ucraina, poziția BOR este privită cu interes ca model de „ortodoxie independentă și europeană”.
Pe termen lung, Catedrala va funcționa ca centru de legitimitate culturală și spirituală într-o lume în care ideologiile se erodează, iar credința devine din nou o formă de identitate colectivă.
BOR poate deveni un actor al diplomației românești, complementar Ministerului de Externe – o punte între spiritualitate și geopolitică.
Mesajul intern – unitate într-o societate fragmentată
Românii aveau nevoie de un simbol care să adune, nu să despartă. Într-o perioadă în care societatea e polarizată, încrederea în stat e minimă, iar clasa politică e percepută ca sterilă, Catedrala vine ca un gest de reîntregire simbolică.
Este „proiectul unei generații”, o formă de răspuns la degradarea coeziunii sociale.
Criticii o văd ca pe o risipă, dar pentru mulți români e dovada că un ideal vechi de un secol a fost împlinit. Într-o țară fără repere morale stabile, BOR oferă ceva ce niciun guvern nu a putut livra: continuitate și sens.
În loc de concluzie – credința devine geopolitică
Sfințirea Catedralei marchează un moment de inflexiune.
BOR iese din logica pur religioasă și intră în logica strategică: construiește instituții, creează rețele, investește în educație, comunicare, patrimoniu și influență externă.
Într-o lume în care Rusia folosește biserica pentru dominație, România o folosește pentru independență și demnitate.
Catedrala Mântuirii Neamului nu este doar o biserică. Este o declarație de suveranitate spirituală.
Sursă foto – https://www.facebook.com/catedralanationala/photos
