Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) a protestat joi în fața Ministerului Sănătății și a Colegiului Medicilor din România, după cazul cutremurător al lui Andrei Marius Drăgan, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în Spitalul din Târgu Jiu.

Medicul de gardă, Valentin Neagu, cel care a refuzat să îl opereze pe Andrei, a fost sancționat doar cu diminuarea salariului cu 10% timp de trei luni. PUSL consideră această măsură o bătaie de joc și cere ca doctorului să îi fie retras definitiv dreptul de a practica medicina.

„Cum e posibil, domnule ministru, ca un copil de 16 ani să intre pe picioarele lui într-un spital din România și să iasă de acolo… mort? (…) Refuzul lui a ucis. Și care a fost pedeapsa? 10% din salariu, trei luni! Atât a valorat viața lui Andrei pentru sistem. Dreptul lui de a profesa trebuia retras din prima zi!”, a transmis Lavinia Șandru, purtător de cuvânt al PUSL.

La rândul său, Liviu Negoiță, președintele PUSL București, a subliniat gravitatea situației: „Nu există nimic mai important decât viața unui copil. Andrei ar fi fost în viață astăzi dacă medicul și-ar fi făcut datoria. Ajunge cu indiferența criminală!”.

PUSL solicită anchete rapide și sancțiuni reale pentru toți cei implicați, acuzând sistemul medical că, prin tăcere și mușamalizare, devine complice la tragedii.

 

Sursă foto – alert24.ro