Israelul se află în fața unei decizii strategice majore: cum să răspundă la recunoașterea accelerată a statului palestinian de către state occidentale precum Franța, Belgia, Regatul Unit, Canada sau Australia. În acest context, premierul Benjamin Netanyahu explorează opțiuni de anexare a unor părți din Cisiordania, teritoriu ocupat din 1967 și împărțit prin Acordurile de la Oslo în zone cu diferite grade de control.
Scenariile discutate variază între o anexare limitată – care ar putea viza Valea Iordanului, considerată esențială pentru securitatea Israelului și mai ușor de justificat diplomatic – și o anexare extinsă a Zonei C, ce reprezintă 60% din teritoriu și este în întregime sub control israelian. O astfel de decizie ar avea însă implicații majore: juridice, politice și demografice, dat fiind că ar obliga Israelul să decidă statutul a milioane de palestinieni.
La nivel intern, Netanyahu se confruntă cu presiunea partenerilor săi de extremă dreapta, care cer aplicarea imediată a suveranității israeliene asupra întregii Cisiordanii. Liderii coloniștilor consideră că o anexare parțială ar fi insuficientă și ar lăsa spațiu pentru conturarea unui stat palestinian contiguu, scenariu pe care îl resping ferm.
Reacția internațională este deja vizibilă. Belgia a anunțat recunoașterea statului palestinian în cadrul Adunării Generale a ONU, urmând exemplul Franței. Turcia a suspendat complet relațiile comerciale cu Israelul și a închis spațiul aerian pentru avioanele israeliene, iar Marea Britanie a restricționat participarea oficialilor israelieni la cel mai mare târg de armament de la Londra. Germania, în schimb, a transmis un mesaj echilibrat: reafirmă securitatea Israelului, dar cere ameliorarea urgentă a situației umanitare din Gaza și eliberarea ostaticilor.
Pe teren, armata israeliană pregătește o ofensivă majoră în Gaza City, în ciuda apelurilor internaționale la armistițiu și a criticilor familiilor ostaticilor israelieni. Situația umanitară este descrisă de ONU drept „catastrofală”, cu peste 63.000 de victime palestiniene de la începutul conflictului.
În plan strategic, Netanyahu pare să testeze o abordare graduală, care i-ar permite să ajusteze ritmul anexării în funcție de reacțiile externe și de posibilele deschideri diplomatice, inclusiv față de Arabia Saudită. Totuși, orice pas spre aplicarea suveranității israeliene asupra Cisiordaniei ar reprezenta o ruptură istorică în ordinea regională post-Oslo și ar complica definitiv relansarea unei soluții negociate „cu două state”.
Sursă foto – pixabay.com
