Deputatul PNL Alina Gorghiu a anunțat marți că Guvernul a emis un punct de vedere favorabil pe propunerea legislativă de modificare a Legii 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice. Proiectul vizează sancționarea mai dură a agresorilor care nu respectă ordinele de protecție, prin majorarea limitelor de pedeapsă cu jumătate în cazul recidivei.
„Cea mai importantă modificare se referă la încălcarea ordinelor de protecţie (OP/OPP): dacă un agresor a încălcat deja un ordin şi o face din nou, limitele pedepsei vor fi majorate cu jumătate. Este o măsură dură, dar necesară, pentru a descuraja recidiva şi pentru a arăta că încălcarea ordinelor nu rămâne fără consecinţe”, a declarat Gorghiu.
Modificări esențiale în legislație
Propunerea aduce mai multe schimbări importante:
-
ordinele de protecție provizorii nu vor mai înceta automat, ci doar prin hotărâre judecătorească;
-
victima va beneficia de asistență juridică obligatorie și în cazul contestării ordinului;
-
un nou ordin de protecție va putea fi cerut nu doar de victimă, ci și de procuror, autorități sau servicii sociale – cu acordul victimei.
Potrivit deputatului liberal, aceste modificări sunt în acord cu Raportul Avocatului Poporului și completează inițiativa „România fără violență”, program legislativ menit să întărească măsurile de protecție pentru victimele abuzurilor.
Context alarmant: mii de agresori au încălcat ordinele
Datele oficiale arată amploarea fenomenului. În primele șapte luni ale anului 2025:
-
poliția a intervenit în aproape 28.000 de cazuri de violență domestică;
-
au fost emise peste 8.000 de ordine de protecție;
-
mii de agresori au încălcat aceste măsuri, multe situații vizând infracțiuni de tipul „loviri și alte violențe” sau „amenințări”.
„Violența domestică nu mai poate fi tratată ca o problemă privată. Prin aceste modificări, mesajul este clar: victimele sunt protejate, agresorii vor răspunde mai dur pentru faptele lor”, a subliniat Gorghiu.
Un pas către protecție reală pentru victime
Decizia Guvernului de a sprijini inițiativa legislativă semnalează o schimbare de atitudine în privința combaterii violenței domestice. Într-un domeniu unde cifrele arată o realitate îngrijorătoare, modificările anunțate își propun să aducă nu doar un cadru legal mai ferm, ci și o descurajare concretă a recidivei.
Prin acest proiect, România își propune să transmită un mesaj clar: siguranța victimelor primează, iar încălcarea ordinelor de protecție va atrage consecințe mai dure ca niciodată.
Sursă foto – https://www.facebook.com/alinagorghiu



