Peste 40% dintre copiii care au început școala în 2012 nu au mai ajuns în 2025 să susțină examenul de Bacalaureat. Este radiografia unei catastrofe silențioase: 63.000 de elevi pierduți pe traseul educațional, o generație risipită printre promisiuni politice, reforme eșuate și lipsă de viziune.

În 2012, aproximativ 157.000 de copii începeau clasa pregătitoare – clasa 0, entuziaști, emoționați, însoțiți de familii care sperau într-un viitor mai bun. În 2025, doar 94.000 dintre acești elevi mai ajung să susțină Bacalaureatul.

Ce s-a întâmplat cu restul? Cine răspunde pentru cele 63.000 de destine care s-au pierdut pe drumul dintre clasa 0 și examenul de maturitate?

Primul abandon: gimnaziul

După opt ani de școală, în 2023, doar 140.000 dintre cei 157.000 de elevi inițiali au participat la Evaluarea Națională. Asta înseamnă că 17.000 de copii – unul din zece – s-au pierdut deja până la finalul clasei a opta. Au abandonat școala, s-au retras din sistem sau au fost împinși în afara lui de precaritatea economică, lipsa de sprijin și dezinteresul statului.

Al doilea eșec: liceul

Dar tragedia reală vine după gimnaziu. Din cei 140.000 de elevi care au susținut Evaluarea Națională, doar 94.000 au ajuns să susțină examenul de Bacalaureat în 2025. Asta înseamnă 46.000 de elevi pierduți în doar patru ani, adică o treime din cohorta inițială. Aici, sistemul educațional românesc clachează masiv: liceul devine o rampă spre abandon, nu spre performanță.

De ce pleacă elevii?

Răspunsurile sunt dureroase, dar cunoscute:

  • infrastructură școlară precară în mediul rural;

  • lipsa consilierii educaționale și psihologice;

  • sărăcia și nevoia de a munci devreme;

  • lipsa unei educații adaptate realităților secolului XXI;

  • un Bacalaureat perceput ca o corvoadă și nu ca o șansă.

Un sistem care își trădează copiii

Această prăbușire progresivă nu este doar o statistică. Este dovada că școala românească nu funcționează pentru toți copiii. Este rezultatul unei politici publice incoerente, a reformelor închise în birouri și a unui stat care nu a înțeles că educația nu este o cheltuială, ci singura investiție reală în viitor.

Cei 63.000 de elevi pierduți nu au fost doar „cifre” într-un tabel. Ei au fost copii reali, cu vise, cu drepturi, cu promisiuni făcute de o țară care le cerea să creadă în școală. Iar acum sunt o generație ratată.

Sursa foto – pixabay.com