- Comisia Europeană a propus marţi ca ţărilor Uniunii Europene, în special celor care se învecinează cu Rusia, să li se permită să folosească banii pe care îi primesc de la bugetul UE pentru a-şi consolida capacităţile de apărare, relatează Reuters.
- Europa ar putea fi nevoită să achiziţioneze până la 250 de transporturi suplimentare de gaze naturale lichefiate (GNL) în 2025, cu un cost estimat de cel puţin 11 miliarde de dolari, pentru a-şi reface rezervele de gaze înainte de iarnă, potrivit analiştilor şi datelor analizate de Reuters. Ucraina ar avea, separat, nevoie de cel puţin 30 de transporturi pentru a acoperi deficitul generat de atacurile ruseşti asupra producţiei interne.
- Judecătoarea Susan Crawford, susţinută de democraţi, a fost aleasă marţi la Curtea Supremă din Wisconsin, a anunţat presa americană, ceea ce reprezintă un eşec pentru Donald Trump şi Elon Musk, care au făcut o campanie intensă pentru adversarul său.
- Jumătate din senatorii SUA – 25 de republicani şi 25 de democraţi – s-au unit marţi pentru a introduce sancţiuni care să fie impuse Rusiei dacă refuză să se angajeze în negocieri de bună-credinţă pentru pace cu Ucraina, relatează Reuters.
- Administraţia lui Donald Trump a lansat marţi un val masiv de concedieri în rândul funcţionarilor publici din cadrul Departamentului Sănătăţii şi al agenţiilor de sănătate, parte din planul major de restructurare care implică eliminarea a 10.000 de locuri de muncă, relatează AFP.
- China avertizează marţi că eforturi în favoarea independenţei Taiwanului vor conduce la ”război”, iar armata chineză anunţă manevre militare de anvergură în jurul Taiwanului, relatează AFP.
- Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat, miercuri, că, în ultimele 24 de ore, a detectat 76 de avioane militare şi 15 nave militare chineze care operează în jurul Taiwanului, transmite Reuters.
- Benjamin Netanyahu anunţă marţi că a revenit asupra deciziei sale de luni de a numi un nou director al serviciilor israeliene de informaţii interne Shin Bet, viceamiralul, un fost comandant al Marinei israeliene, după ce candidatul său a fost criticat de către Lindsey Graham, un senator influent din Statele Unite, relatează AFP.
- Finlanda, membră NATO, intenţionează să renunţe la convenţia globală de interzicere a minelor antipersonal şi să crească cheltuielile de apărare la cel puţin 3% din PIB până în 2029, ca răspuns la ameninţarea militară în evoluţie din partea Rusiei, a declarat marţi guvernul de la Helsinki. Kremlinul susţine însă că preşedintele Vladimir Putin este deschis ideii de a restabili relaţiile dintre Finlanda şi Rusia, dar acuză conducerea de la Helsinki că a redus aceste relaţii „aproape la zero” după ce a aderat la NATO, relatează Reuters.
- Suedia anunţă că investeşte 100 de milioane de coroane suedeze (9,3 milioane de euro) în inspecţia, controlul şi renovarea adăposturilor atomice, după ce autorităţile au avertizat în mai multe rânduri că ţara este necesar să se pregătească de riscul unui război, relatează AFP.
- Condamnarea lui Le Pen: Bardella face comparaţia cu România / Apelul este aşteptat în vara anului 2026, înainte de prezidenţiale / Le Pen sesizează CEDO şi Consiliul Constituţional / Anchetă deschisă pentru ameninţări la adresa judecătorilor.
- Forțele Spațiale ale SUA au selectat compania Northrop Grumman pentru a dezvolta și testa în orbită o capacitate de realimentare a sateliților, printr-o misiune numită Elixir. Aceasta va include un sistem de realimentare bazat pe proiectul anterior GAS-T și va fi lansată la bordul platformei ROOSTER-5, estimat pentru 2027. Misiunea va testa manevre complexe de apropiere, andocare și transfer de combustibil între sateliți – o tehnologie esențială pentru viitoarea mobilitate în spațiu, în contextul intensificării activităților orbitale ale Chinei și Rusiei.
- În contextul incertitudinii privind angajamentele nucleare ale SUA sub o posibilă nouă administrație Trump, Germania ia în calcul co-finanțarea capacităților nucleare ale Franței și Marii Britanii pentru a sprijini o descurajare europeană credibilă.
sondaj
Sursă foto – alert24.ro