- Președintele Donald Trump a amenințat cu tarife de până la 100% la procesoarele fabricate în străinătate pentru a încuraja producția de cipuri în SUA. La două săptămâni după ce a menționat pentru prima dată tarifele, el a acuzat Taiwanul, un aliat apropiat al țării sale, că a „furat” industria cipurilor din SUA, indicând TSMC, care produce cipuri pentru mari firme de tehnologie, precum Apple și Nvidia, transmite PC Magazine. Trump a criticat, de asemenea, Intel pentru că se bazează pe TSMC, declarând: „Taiwanul ne-a luat afacerea cu cipuri… Vrem această afacere înapoi în Statele Unite.”
- USAID a contribuit la finanţarea presei independente în Europa de Est, iar acum multe instituţii de presă sunt afectate de acţiunile lui Donald Trump împotriva agenţiei. Ungaria, Bosnia, Georgia se numără printre ţările cele mai afectate. Pierderea fondurilor afectează capacitatea mass-media din aceste ţări de a trage la răspundere puterea tentată de tendinţe autoritariste sau de corupţie, relatează Reuters.
- Zeci de mii de belgieni au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de reformele pensiilor planificate de noul guvern, joi fiind prima zi dintr-o grevă de mai multe zile care a dus la blocarea completă a traficului aerian în ţară, relatează Reuters.
- Cel mai important procuror american din Manhattan a demisionat după ce a refuzat ordinul de a renunţa la dosarul de corupţie împotriva primarului din New York City, Eric Adams, scrie BBC
- Administraţia preşedintelui Donald Trump a cerut ambasadelor SUA din întreaga lume să se pregătească pentru reduceri de personal, au declarat pentru Reuters trei surse familiarizate cu subiectul, aceasta fiind o parte a încercării preşedintelui republican de a restructura corpul diplomatic al SUA.
- Zelenski dezvăluie că Trump a vrut să vorbească simultan cu el şi cu Putin şi cere ca europenii să stea la masa negocierilor. Afirmă dezamăgit că ”nu este foarte agreabil” că l-a sunat mai întâi pe rus.
- Australia a acuzat China de o întâlnire „nesigură și neprofesionistă” după ce un avion de luptă chinez J-16 a lansat rachete de semnalizare în fața unui avion de supraveghere australian P-8A deasupra Mării Chinei de Sud, determinând Canberra să își exprime îngrijorarea față de Beijing.
- Cheltuielile militare ale Rusiei au crescut la 13,1 trilioane de ruble în 2024, depășind toate țările europene la un loc atunci când sunt ajustate în funcție de paritatea puterii de cumpărare, ceea ce a determinat avertismentele NATO și ale serviciilor europene de informații potrivit cărora Rusia ar putea fi capabilă de un război de amploare în cinci ani.
- Hamas a revenit asupra deciziei sale de a suspenda eliberarea ostaticilor, acceptând să continue cu acordul existent în urma intervenției mediatorilor egipteni și qatarioți, trei ostatici israelieni urmând să fie eliberați sâmbătă în schimbul prizonierilor palestinieni.
- Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a avertizat aliații NATO că Statele Unite nu mai pot fi principalul garant al securității europene, subliniind o schimbare strategică către contracararea Chinei și securizarea frontierelor interne.
sondaj
Sursa foto -alert24.ro