Donald Trump a declarat marţi, într-o conferinţă de presă comună cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, că doreşte ca SUA să devină proprietar al Fâşiei Gaza şi să o reamenajeze după ce palestinienii vor fi relocaţi în altă parte, relatează The Associated Press.
China a anunţat marţi o serie de măsuri de retorsiune împotriva Statelor Unite, la scurt timp după ce noile tarife americane asupra mărfurilor chineze au intrat în vigoare, iar aceste acţiuni sporesc temerile privind escaladarea unui nou război comercial între cele mai mari două economii ale lumii, transmite CNBC.
Kremlinul a criticat propunerea președintelui american Donald Trump de a oferi ajutor militar Ucrainei în schimbul accesului la minereurile sale de pământuri rare, purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov calificând-o drept o tranzacție comercială mai degrabă decât un sprijin necondiționat.
Un sondaj realizat de ARC Rynek i Opinia pentru Centrul Mieroszewski arată că opoziția polonezilor față de acordarea de asistență militară Ucrainei a crescut de la 26% la 35% în ultimul an, în timp ce susținerea pentru acest ajutor a scăzut la 49%. De asemenea, un alt sondaj indică faptul că jumătate dintre polonezi consideră că Ucraina nu ar trebui să adere la NATO sau UE fără rezolvarea problemei exhumării victimelor tragediei de la Volin. Această tragedie din 1943, parte a unui conflict istoric între polonezi și ucraineni, este considerată de Polonia un genocid al populației poloneze.
Președintele din El Salvador, Nayib Bukele, a propus găzduirea condamnaților americani în cea mai mare închisoare din țara sa în schimbul unei taxe, o ofertă apreciată drept „fără precedent” de secretarul de stat american Marco Rubio.
De asemenea, Rubio a lăudat decizia Panama de a renunța la participarea sa la Inițiativa chineză Belt and Road, calificând-o drept un „mare pas înainte” pentru relațiile SUA-Panama.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că UE este pregătită pentru „negocieri dure” cu președintele american Donald Trump cu privire la eventualele tarife vamale, subliniind că blocul își va apăra interesele, căutând în același timp un teren comun.
China a impus tarife de retorsiune asupra bunurilor americane, inclusiv gaz natural lichefiat, cărbune și automobile, ca urmare a noii taxe de 10 % impuse de președintele Donald Trump asupra importurilor chineze, lansând totodată o anchetă antitrust asupra Google.
Autorităţile din Franţa au relizat un raport cu privire la alegerile din România, din perspectiva manipulării algoritmilor TikTok în favoarea candidatului Cplin Georgescu şi vorbesc despre mobilizare coordonată a câtorva mii de conturi care au screscut artificial vizibilitatea acestuia. ”Popularitatea candidatului GEORGESCU a crescut deosebit de rapid pe TikTok, în special în cele două săptămâni care au precedat alegerile”, au transmis specialiştii francezi, explicând cum s-a întâmplat acest lucru. ”După Georgia şi Moldova, România este a treia ţară europeană afectată, la sfârşitul anului 2024, de manipulări pe scară largă a procesului electoral”.
Sursa foto – pixabay.com