”În primul an la catedră, am avut o clasă în care alergam după elevi ca bunica prin curte, după găini, când îi punea vreuneia gând rău de-o ciorbă bună.

sondaj

Fără experiență, la clasa cu pricina, tot ce-am reușit să fac anul acela a fost educație. La carte n-am ajuns…

De-aș mai avea o dată clasa aceea acum! îmi ziceam, cu încrederea a 3 ani de experiență, odată depășită nesiguranța începutului. Ai grijă ce-ți dorești…

Anul trecut, prin noiembrie, în căutare de ore suplimentare, am ajuns din nou în fața unor elevi precum cei din clasa din anul de debut…

Mi-am dat seama de la prima oră cu cine am de-a face: după ce am instalat catalogul electronic, când am ridicat privirea din telefon, elevii erau împrăștiați care pe bănci, care pe pereți, care pe tavan. Tot la prima întâlnire, am reperat și tartorul clasei. Omar era plin de șmecherii ca closetul de hârtii…

Ora următoare, l-am scos la lecție. Nu știa nici titlul, așa că 4 s-a așezat cuminte în rubrica zmeului.

– Îmi iese 8! a declarat triumfător adolescentul, odată ajuns în bancă.

Într-adevăr, înainte de a întra în concediu maternal, doamna de la clasă îl procopsise pe băiat cu două note de 10. Printre provocările permanente ale rebelului, am reușit cumva să predau lecția, ca să am de unde-l asculta data viitoare.

– 7! mi-a strigat satisfăcut tânărul, după ce și-a actualizat media cu 2 de 10, un 4 și-un 3.

Dar Omar n-a învățat nici de data aceasta din greșeli. Istoria s-a repetat, temperatura a mai scăzut cu un grad…

– 6! mă anunță senin viteazul, după ce tocmai îl încondeiasem cu un 2.

Astfel a fost o seară și apoi a fost o dimineață.

– Vino cu caietul! îl chem eu la catedră pe Omar, ora următoare, văzând că nu scrie. N-ar prea vrea să se ridice din bancă, dar insist, așa că, după lupte școlare care au durat mai bine de câteva replici, adolescentul se înfățișează în fața clasei, surprinzător, cu un caiet. Îl răsfoiesc uimit, văzând că are toate lecțiile. Ajung la prima foaie și, la jumătatea paginii, unde, de obicei, apare materia însoțită de nume, văd cum apelativul era tăiat… Ridic foaia în soare, ca atunci când verifici o bancnotă, și bănuiala mi se confirmă. Sub dunga lată, albastră, se ghicea numele Emei…

– 1! i-am transmis sec elevului. Ai nota 1 pentru fraudă!

Și 1 are și Ema, pentru că i-a dat caietul.

– Nu, domnu’, vă rog, nu i l-am dat eu, mi l-a luat de pe bancă! se tânguie, panicată, fata.

– La Ema, mă mai gândesc…

Ajuns la loc, Omar a început obișnuitele-i socoteli post-ascultare. 10+10+4+3+2+1÷6…

– Îți iese 5! l-am informat eu de data aceasta pe tânărul neliniștit.

Din acel moment, Omar a încetat să mai deranjeze ora, iar eu m-am oprit din a-l mai scoate la lecție…” – opinie apărută pe pagina Jurnalul unui profesor

 

Sursă foto – pixabay.com