Opinie – Predau cam 10 ore pe săptămână la clasele I-IV și mi s-a format atât de bine ochiul, că identific imediat, cam la 10 minute după ce am început ora, care sunt copiii care primesc după școală telefoane, tabletă pentru jocuri

Ce fac acești copii în timpul și celor mai interesante discuții și activități și de ce?

Există o perdea în privirea lor, un fel de patină peste strălucirea ochilor. Un neastâmpăr al corpului și o inabilitate de a asculta în stare de echilibru fizic. O mișcare subtilă a capului dintr-o parte în alta, ca atunci când încerci să alungi un fir de păr rebel de pe frunte. O mijire a ochilor și un încruntat anume, în speranța că se pot conecta la mesaj. Un sentiment de plictis, instalat în căscat, lungit pe bancă și frecat de palme, ca în așteptarea unui tren de navetă.

De ce? Mintea copilului își face automat un top, o piramidă a plăcerilor, a satisfacțiilor cognitive. Există, subconștient, în harta mentală a fiecăruia dintre noi o ierarhie a lucrurilor care aduc stare de „împlinire” chimică a creierului. Jocurile pe calculator, animațiile se așază automat pe locul I. Așa sunt concepute, să satisfacă simultan mai multe simțuri și nevoi. E vorba de o sinestezie chimică, de un cocktail incredibil de bucurie, hipnoză, feed-back imediat, satisfacție și gratificare imediată. Toate împreună anesteziază sau ucid „mușchiul” atenției voluntare, al perseverenței, al abilității de a te mobiliza din interior. Mai ales la vârsta în care aceste funcții și calități mentale abia se conturează.

Un copil a cărui minte așteaptă până ajunge acasă de la școală acest moment din topul satisfacțiilor personale, va pune în paranteză orele de clasă, mintea lui arhivând cu măiestrie, undeva la subsolul priorităților sale, reflexul de a se concentra voluntar, de a pune energie în sarcini sau misiuni de lucru care se simt mai greoaie. De fapt, după o oră de joc pe calculator, sau în anticiparea ei, totul pare mai greoi. Realitatea în sine se resimte ca inconfortabilă.

Copilul nu are încotro. Pilotul său, mintea, navighează și alege conform ierarhiei de satisfacții deja osificate. Este captiv acestei ierarhii, nu se poate hotărî singur, la explicațiile părinților, să renunțe.

Până la 9-10 ani, cei care dați un pic de ecrane după școală copiilor, aveți încredere în ce spun: se vede în clasă și oricât m-aș da peste cap în fața lor, nu pot să concurez cu acel infinit cocktail de satisfație și recompensă pe care sute de echipe comerciale, grafice, psihologice, estetice și de programare l-au ticluit pentru copiii voștri.

L.E.- Cine crede că această postare este o pledoarie despre lecții clasice, monotone sau împotriva tehnologiei la oră este analfabet funcțional. Ori n-a citit bine textul, ori atâta poate să-nțeleagă din el. – opinie Oana Moraru preluată de pe grupul de Facebook – Profesori Dedicați