Președinta Consiliului Național al Elevilor (CNE), Bianca Ivan, spune că e foarte important impactul pe care îl va avea atât asupra elevilor, cât și asupra profesorilor, măsura care permite școlilor să înființeze “săli de detenție sau de liniștire” în care să fie trimiși elevii care deranjează orele. Bianca Ivan a fost invitată la TVR 1, luni seară, într-o emisiune la care a participat și secretarul de stat Florian Lixandru. “Trebuie să existe și măsuri și să vedem exact cum putem să-i ajutăm, nu doar să îi pedepsim pe elevi”, a mai spus Bianca Ivan.
Bianca Ivan, președinta CNE:
”Noi, cei de la Consiliul Național al Elevilor, am tot urmărit declarații în presă, am întrebat elevii din teritoriu ce se întâmplă, cum percep ei toate situațiile acestea și cel puțin acum, la început de an școlar, până să se formeze consiliul de administrație, pentru că bineînțeles și un elev trebuie să fie prezent acolo (…). În momentul acesta, personal și la nivel profesional, din ce am întrebat, nu știu nici o școală care a înființat această cameră de detenție sau spațiu de liniștire, oricum ne simțim confortabil să-l numim.
Oricât de multe documente ar exista, strategii, legi, Statutul Elevului, ROFUIP, persoanele, adică profesorii și elevii sunt aceeași, deci trebuie o perioadă de acomodare.
În teorie este o măsură care pentru unii elevi poate ar funcționa, dar cum am susținut de fiecare dată, e foarte important să vedem ce se întâmplă cu acești elevi după ce stau în spațiul respectiv, pentru că nu putem doar să-i trimitem acolo.
Trebuie să existe și măsuri și să vedem exact cum putem să-i ajutăm, nu doar să îi pedepsim și să existe aceste sancțiuni care, bineînțeles, există în legea nr. 198/2023 și acum sunt și în Statutul Elevului – dar e important să vedem cum remediem, pentru că școala asta ar trebui să însemne. Ar trebui să existe un spațiu de învățare, un spațiu de educare, un spațiu în care noi să devenim cetățeni și e foarte important să vedem ce impact o să fie asupra elevilor și cum putem noi să îi ajutăm să fie în beneficiu lor, fie că vorbim de acum, că pot să meargă la un psiholog al școlii, fie că pot să facă ore remediale, fie că pot să existe la orele dirigenție.
Cred că e foarte important să ne dăm seama că impactul pe care lucrurile acestea le au asupra elevilor e foarte mare și nu doar asupra elevilor, ci și asupra profesorilor, pentru că nu e comod nici pentru un profesor, nici pentru elevi, cumva, să se fracționeze această oră. Fie că elevul este trimis în acest spațiu sau nu, tot este un factor perturbator pentru oră. Acum ce vrem noi din partea Consiliului Național a Elevilor e să vedem cum facem această perturbare să devină ceva din care putem să învățăm și ceva din care chiar la finalul zilei elevul să învețe și cumva să devină în conștiința lui, că s-a întâmplat asta”.
Sursă foto – pixabay.com