Deși am avut 4 ani contract de muncă pe perioadă determinată, nu m-am simțit nicio clipă suplinitor. Cu 9.50 media de absolvire a unei facultăți de stat, 9.04 la Titularizare și 8.61 la Definitiviat, nici nu aveam cum.

sondaj

Alții, însă, au simțit nevoia, direct sau indirect, voluntar sau involuntar, arogant sau naiv, să îmi atragă atenția asupra statutului meu…

De pildă, într-o cancelarie, erau trecuți, într-un tabel, profesorii cu statutul fiecăruia. Rubricile erau colorate: cu verde titularii, cu galben titularii pe viabilitatea postului, cu roșu – suplinitorii. Suplinitorul era un atom marcat cu cod roșu de predare… Aș fi vrut să văd și notele în dreptul fiecărui profesor, cu toții știm că există suplinitori de 9 și 10 și titulari de 7, dar nu…

O altă doamnă profesoară, auzind că aveam contract pe perioadă determinată (suplinitor nu m-am simțit niciodată), e exclamat superior-disprețuitor:

– Nu știu, eu am fost titulară de la început! Doamna uita însă să spună că era titulară fără Titularizare, ci prin repartiție cu media din facultate. Nici aici n-am insistat asupra notei, dar bag mâna în foc că distinsa colegă nu avea 9.50, din moment ce ajunsese la respectiva școală, foarte bună, prin transfer, iar „suplinitorul” din față, prin concurs…

Alte cadre didactice nu stăteau la discuții și te dădeau pur și simplu la o parte de pe scaun, în cancelarie.

– Știți, nu vreau să vă supărați, aici e locul meu!

De veci, din moment ce poți rămâne titular până la 70 de ani…

Nu doar în școală, ci și la Inspectorat ți se punea sare pe rana contractului de muncă ce expira la 31 august. Într-o ședință publică unde am fost să iau ore suplimentare, inspectoarea mă întreabă la final ce statut am.

– Titular pe viabilitatea postului, răspund eu, mândru că luasem Definitivatul.

–Suplinitor! corectează doamna, notând dând din cap statulul meu în registru…

La bancă, aceeași poveste. Sau, mai bine zis, aceeași umilință. Am pierdut primul apartament pe care mi-l doream, întrucât a durat ceva până să primesc o dispensă și să mi se acorde creditul ipotecar, fiindcă, evident, aveam contract de muncă pe perioadă determinată…

Cel mai rău m-a durut totuși într-o zi, când, pregătind cu o clasă o scenetă cu diverse tipuri de profesori, după ce am propus un joc de rol cu un dascăl debutant, un elev a exclamat:

– Cu un suplinitor!

A căzut tavanul pe mine și a fost prima și ultima zi de repetiții, fiindcă am renunțat discret la proiect.

Deși am avut 4 ani contract de muncă pe perioadă determinată, nu m-am simțit nicio clipă suplinitor. Cu 9.50 media de absolvire a unei facultăți de stat, 9.04 la Titularizare și 8.61 la Definitiviat, nici nu aveam cum… – articol apărut pe pagina de Facebook – Jurnalul unui profesor

 

Sursă foto – pixabay.com