Una dintre cele mai importante societăți românești din domeniul militar, Uzina Mecanică Cugir a inițiat în ultimele luni proiecte în valoare de 16,5 milioane de lei (3,4 milioane de euro), vizând modernizarea capacităților de producție. Societatea din județul Alba, care fabrică muniție și armament – pistoale, mitraliere, tunuri de aviație sau încărcătoare, încearcă să ajungă „la zi” pe piața de profil, în contextul pericolului reprezentat de Rusia la adresa țărilor membre NATO.
Unul dintre proiectele de modernizare lansate se referă la cumpărarea și instalarea unei „mașini de strunjit lungime și canal de extracție tub calibre 12,77×99 mm, 12,7×108 mm, 14,5×114 mm”. Echipamentul este evaluat în cerere la 7,25 de milioane de lei, fără TVA.
Primul calibru menționat este specific forțelor armate din cadrul NATO. Muniția cu următoarele două specificații a fost fabricată inițial în fosta URSS și adoptată ulterior de armatele unor țări din estul Europei. Uzina din Cugir produce deja cartușe având calibrele din cererea de oferte, dar noul utilaj va permite creșterea capacității.
Potrivit documentației, achiziția va duce la „creșterea competitivității societății pentru satisfacerea intereselor de apărare a României, satisfacerea necesităților de înzestrare a Forțelor Sistemului Național de Apărare, în raport cu necesitatea protejării intereselor esențiale de securitate ale României și cu angajamentele asumate în cadrul NATO”.
Sursă foto – pixabay.com