Președintele se întâlnește luni, 22 ianuarie, la Cotroceni, cu premierul vietnamez, pentru ca mai apoi să-i primească pe noii ambasadori ai mai multor state, printre care și cel al Marii Britanii. Ultimul eveniment din agenda sa data din 18 decembrie 2023. Libertatea vă prezintă ce a făcut președintele în acest interval.

sondaj

„Președintele României se află în permanență în exercitarea mandatului”, transmite Cotroceniul, deci nu își poate lua concediu în termenii în care o fac angajații, funcția sa nefiind definită de legislația muncii, după cum nu sunt nici alte funcții de demnitari.

În perioada 18 decembrie 2023 – 22 ianuarie 2024 când nu a avut nimic în agenda publică, Iohannis a semnat zeci de decrete, a transmis mesaje, a contestat două legi la CCR și a vorbit la telefon cu Volodimir Zelenski.

Agenda prezidențială arată numeroase deplasări în străinătate de-a lungul mandatului, unele presărate cu momente de relaxare, precum vizita la piramidele din Egipt sau safariul din recentul turneul african. În același timp, agenda arată că Iohannis a avut activități și în zilele în care restul românilor erau liberi legal.

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/klausiohannis