Dacă nu ies în stradă, nu înseamnă că profesorii nu protestează.
Quiet quitting sau demisia tăcută descrie situația în care renunți la locul de muncă, fără a-ți da demisia.
Sintagma a fost folosită pentru prima dată în septembrie 2009 de către economistul Mark Boldger, în cadrul unui simpozion din Texas despre diminuarea „ambițiilor” la locul de muncă în Venezula și exprimă, în fapt, atitudinea pe care angajatul o are față de locul de muncă.
Demisia tăcută presupune îndeplinirea doar a strictului necesar: nu întreprinzi nimic peste sarcinile care intră în fișa postului, nu faci mai mult decât ceea ce ești plătit să faci. Quiet quitting descrie, așadar, situația în care angajații refuză să depășească atribuțiile de la job, omit sarcinile suplimentare și nu mai răspund la apeluri sau e-mailuri după program sau în weekend.
În învățământ, quiet quitting s-ar putea traduce astfel: dați salarii mici profesorilor pentru că lucrează doar 18 ore pe săptămână, atunci 18 ore vor lucra!
Au inspecție, își vor concepe planurile de lecție în timpul când ar trebui să predea lecțiile. Au de corectat teste, le vor corecta la clasă, în timp ce elevii conspectează din manual. Au de întocmit dosare pentru bursele elevilor, vor aduna actele în timpul orelor. 18 pe săptămână. Atât ne plătiți, atât muncim.
Dacă nu ies în stradă, nu înseamnă că profesorii nu protestează! – opinie apărută pe pagina de Facebook – Jurnalul unui profesor
Sursă foto – pixabay.com
