Sunt profesor! Pentru un trai decent muncesc, dar nu trăiesc!
La 6:30, când, uneori, nici Soarele nu s-a trezit, eu pornesc spre școală. La 7:30-8:00, trebuie să fiu în clasă, cu catalog, cu hartă și cu zâmbetul la purtător! Și continuând așa, las harta în cui și catalogul în rastel abia pe la ora 18:30-19:30, după o zi solicitantă, dar mulțumit și satisfăcut că adolescenții mei au mai făcut un pas spre înțelegerea lumii în care trăim.
Așa trece o zi pentru un profesor tânăr din România! Timp liber? Distracție? Hobby-uri? Probabil în altă etapă a vieții, nu la tinerețe!
De mulți ani, pentru a-mi asigura un trai decent, orele suplimentare s-au transformat în normă dublă. Pentru că la finalul lunii, oricâte satisfacții ai avea și oricâte zâmbete ai smulge de la elevi, facturile curg, chiria nu așteaptă, iar mâncarea nu vine singură în frigider.
Povestea aceasta nu este doar a mea, ci a majorității profesorilor din România! O poveste care ne transformă în sclavii vieții noastre! – opinie apărută pe pagina Jurnalul unui profesor (Bogdan Petre)
Sursă foto – pixabay.com
