Guvernul a acceptat propunerile nou făcute de sindicatele din educație pentru profesori și ceilalți angajați din Învățământ sâmbătă seară, potrivit informațiilor Edupedu.ro și News.ro. Executivul le-a dat termen reprezentanților profesorilor să vină cu un răspuns la propria lor ofertă până mâine dimineață, la ora 9.00, înainte de ședința de Guvern . Sindicatele își întreabă sâmbătă seară membri dacă acceptă acești termeni., potrivit unui mesaj intern al preşedintelui Federaţiei Sindicatelor din Educaţie, Marius Nistor, transmis pe grupurile membrilor de sindicat din educaţie.
”Bună seara! Acum 5 minute ni s-a transmis din partea Guvernului că solicitările de mai sus sunt acceptate. Adică 25% creşterea salarială. 1.500 anual pentru personalul didactic de predare şi auxiliar pâna în 2027, 500 de lei, anual, pentru personalul nedidactic, până în 2027. 50% prima tranşă din noua grilă, de la 1 ian 2024. Condiţia este de a fi mâine la ora 9 la Guvern pentru a anunţa încheierea conflictului. Rog consultaţi colegii rapid şi ne comunicaţi în această seară”, se arată în mesajul transmis pe grupurile sindicaliştilor.
Anterior, sâmbătă, profesorii au refuzat oferta făcută vineri de Guvernul Ciucă și care viza acordarea unei sume anuale de 1.500 de lei, în luna octombrie, și o creștere salarială cu 45% din diferența dintre salariul actual și cel din viitoarea grilă inclusă în viitoarea legea a salarizării, potrivit EduPedu.
Sursă foto – pixabay.com