scoala444

Un profesor de informatică suplinitor a reușit să aducă teroarea într-o școală generală unde se impunea atât în fața colegilor, dar și a elevilor, cu forța, cu amenințări cu moartea, înjurături, bătăi și scandaluri permanente.Profesorii ajunseseră să sară în ajutor unul altuia, ba chiar să fie apărați de elevii din clase mai mari atunci când bărbatul care preda informatică avea câte o ieșire nervoasă.

sondaj

Cadrele didactice din școală au îndurat teroarea și umilințele de teamă, profesorul fiind și fratele directorului școlii. Când directoarea adjunctă a fost amenințată cu bătaia în cabinetul ei a fost chemată la școală poliția. Părinții revoltați au decis să-și retragă copiii din școală, astfel că într-un an de zile efectivul elevilor a scăzut cu o sută, situația fiind pusă pe seama tensiunilor create de profesorul de informatică.Problemele de la școala generală ”Spiru Haret” din Țăndărei au început în 2017, atunci când a fost angajat ca suplinitor profesorul de informatică Lucian Spânu, fratele directoarei unității de învățământ.

Bărbatul a fost acuzat că avea un comportament agresiv, uneori extrem de violent verbal și fizic, atât cu colegii săi din cancelarie, dar și cu elevii. Profesorii, în mare parte femei, erau jigniți în permanență, (penali, infractori, necalificați), iar de frică, directoarea adjunctă ajunsese să lucreze încuiată în cabinetul ei și să ceară sprijinul unor colegi pentru a merge acasă, fiind amenințată în repetate rânduri chiar cu moartea de către profesorul Spânu.

Continuarea pe Ziare.com

 

 

Sursă foto – pixabay.com