Faptul că există cadre didactice care, la propriu, își pot construi case din meditații, este o realitate.
Faptul că există cadre didactice care obligă elevii să vină la meditații este o realitate.
Faptul că aceste cazuri sunt izolate și nu o generalitate este un adevăr, dar nu o scuză.
Bineînțeles, tot o realitate este și faptul că există cadre didactice care, dacă nu ar face câteva meditații pe săptămână, ar muri, la propriu, de foame.
Revenim.
Ceea ce se întâmplă în cazul doamnei învățător acuzată că ar câștiga 5000 de euro lunar (venituri nedeclarate) doar din meditații cu elevii de la clasă este, într-adevăr, greu de crezut și digerat însă, dacă este și real, trebuie luate măsuri aspre.
Mie nu îmi este greu să cred că așa ceva se întâmplă, însă îmi este foarte greu să îl iau în serios pe domnul care a depus plângere. Din punctul meu de vedere, discursul dumnealui nu este coerent.
Astfel:
- Pe 11 iunie 2022, domnul face o postare amplă pe profilul personal în care reclamă faptul că doamna învățătoare a înființat în casa dumneaei un afterschool (!) la care sunt înscriși elevii proprii. Acest aspect, oricât de deranjant poate fi pentru unii, nu reprezintă o ilegalitate atâta vreme cât doamna deține, de exemplu, un PFA.
- În aceeași postare, domnul reclamă faptul că doamna învățătoare organizează o tabără care costă 1300 lei/elev. Se exprimă, citez, „tabăra, extrașcolară, de vară a dascălului”. Doresc să îmi clarific ce anume înseamnă „tabăra dascălului” și care consideră dumnealui că ar fi un preț potrivit pentru o tabără cu tot necesarul inclus.
- În aceeași postare domnul afirmă, citez: „totul „legal”, cu facturi chitanțe”. Cuvântul legal se află între ghilimele, dar dacă există facturi și chitanțe, înțeleg, totuși, că totul s-a desfășurat legal.
Pe 28 aprilie 2023, pe site-ul educatieprivata.ro a apărut un articol în care informațiile originale au fost modificate. Mie mi-au atras atenția următoarele:
- Doamna nu mai face afterschool, face meditații.
- Chitanțele și facturile nu mai sunt menționate.
- „doamna învăţător organizează tabere în vacanţele de vară, cu proprii elevi – aproximativ 50% din elevi, cu implicare exclusiv personală, fără a deţine firmă cu acest profil de comerţ şi, evident, fără a plăti contribuţii la stat pe profit” – așadar: Cu ce îi transportă? Unde îi cazează? Doamna poate fi simplu organizator, are dreptul, nu este nimic ilegal. Îi transportă cu autocarul personal? Îi cazează în vila personală? Doresc lămuriri.
- În comentariile dumnealui, domnul care reclamă susține că locația taberelor era păstrată secret. Mai exact, părinții nu știau locația în care se află copiii dumnealor. Eu, personal, nu pot crede așa ceva din două motive:
Motivul nr. 1: share location trimis pe whatsapp de către copil.
Motivul nr. 2: CE PĂRINTE ÎNTREG LA MINTE TRIMITE COPILUL O SĂPTĂMÂNĂ ÎNTR-UN LOC PE CARE NU ÎL CUNOAȘTE?!
- Domnul spune în permanență „am dovezi”, „pot furniza dovezi în acest sens”, „am probe”. Unde sunt aceste probe și dovezi? De ce nu au fost anexate reclamației către inspectorat?
- Un alt comentariu făcut de dumnealui care mi-a atras atenția a fost: „am prieteni peste tot”.
Aș vrea să menționez și că, într-o postare pe un grup, domnul considera că i se încalcă dreptul la protecția datelor personale prin faptul că fiul dumnealui a primit ca temă un proiect despre job-ul părinților.
Repet pentru a mă asigura că sunt bine înțeleasă. Doresc cu toată inima să nu mai existe ilegalități și mizerii în acest sistem de învățământ.
Tocmai din acest motiv m-aș bucura să se lămurească incoerențele din reclamațiile domnului.
[Edit ulterior]
Domnul susține într-unul dintre comentarii că doamna învăţător a furat banii de tabără ai copilului, 300 de lei. Nu este menționat dacă doamna a furat doar banii fiului dumnealui sau banii mai multor copii din tabără. M-aș bucura să fie furnizate probe și în acest sens pentru că înseamnă că nici banii pentru pachețel nu sunt în siguranță în acea clasă.
Opinie apărută pe pagina de Facebook – Educație cu Zâmbet
Sursă foto – pixabay.com