Un profesor cu o vechime de 10 ani și grad didactic I încasează, potrivit legii salarizării, un venit brut de 4.551 de lei, având un salariu de bază de 3.868 de lei, plus două sporuri, cel de suprasolicitare neuropsihică și indemnizația de hrană.

Cotizația lunară către sindicat, de 1% în exemplul acesta, înseamnă 46 de lei lunar.

Presupunând că venitul e neschimbat timp de 12 luni, într-un an sindicatul a încasat de la acest profesor 552 de lei. Iar conform explicației de mai sus, sindicatul a încasat acești bani fără niciun efort logistic, operațional sau bancar – pur și simplu banii au ajuns în cont.

”Peste 170.000 de profesori cotizează lunar la sindicat. La o contribuție în medie de 10 euro, rezultă că Sindicatele încasează lunar 1,7 milioane, iar într-un an 20,4 milioane de euro.

20 de milioane de euro pe an mai au buget doar echipele de fotbal, care plătesc lunar fotbaliștii cu mii de euro…

Cu banii aceștia, nu numai că s-ar angaja, dar s-ar putea chiar cumpăra cea mai bună firmă de avocatură, s-ar putea acționa Ministerul în judecată și revendica toate drepturile salariale.

Eu, spre exemplu, am de recuperat restanțe pentru ultimii 5 ani, dar, cum am predat în 11 licee sau școli, nu am timp pentru a umbla pe la toate pentru a-mi primi drepturile salariale…

20 de milioane de euro pe an!

Tu cât mai cotizezi la Sindicat?” – JURNALUL UNUI PROFESOR

 

 

Sursă foto – pixabay.com