Unii trăiesc din munca lor, alții din mila lui Dumnezeu sau a oamenilor. Profesorii au privilegiul de a trăi din vocație.
Așa se face că aseară, în supermarket, după ce mi-am burdușit ca de obicei coșul cu felii de pâine, șervețele, scobitori, măsline, apă plată și coji de lămâie, am pornit încrezător spre casă. De marcat, că o locuință a mea nu am. Casiera m-aștepta surâzând superior în scaun, cu mâna pe butonul de panică.
– Cash sau card? a-ntrebat ironic madonna, după ce s-a asigurat că a scanat și ultima măslină.
– Cu vocația! am raspuns, fără să clipesc.
– Apropiați vocația, vă rog!
Nici nu vă-nchipuiți ce fericit am fost când bonul fiscal a văzut lumina tiparului, în oftatul adânc al duduii…
Dar orele erau înaintate, nu era vreme de pierdut, așa că am ieșit triumfător din magazin și am alergat pe roșu, printre mașini, ca să prind 41. Controrii m-așteptau tacticos după ușă.
– Legitimația dvs. de călătorie!
– N-am…
– Și-atunci, cum ați urcat în tramvai?
– Cu… vocația…
– S-o vedem!…
– Wow, au făcut bunicile de pe primul scaun!…
– Dom’ profesor, da’ ce vocație mare aveți!… a admis și conductorul.
– Mare, mică, își face treaba! am făcut eu pe modestul.
– Pot să pun mâna? a îndrăznit perechea profesională a controlorului.
– Doamnă, e vocația mea, să nu vă prind că v-atingeți de ea! Și, cum între timp ajunsesem la destinație, am coborât încă o dată fericit…
Uite, funcționează, mi-am spus, vocația chiar nu e o vorbă-n vânt!
Victoriile aduc victorii, așa că, azi-dimineață, văzând cum ploua infernal ca-n luna lui gerar, am chemat un taxi. În fața liceului, șoferul curios:
– Cash sau card?
– Cu vocația, am rostit eu, mai mult din reflex.
– Dom’ profesor, oi avea dumneata carte, da’ eu am școala vieții. Plus două facultăți: Jilava și Poarta Albă. Banii sau ceața!
– Aoleeeuuu, nu da la vocațieee!…
Articol apărut pe pagina de Facebook – Jurnalul unui profesor
Sursă foto – pixabay.com
