Profesorii sunt creditați cu multă și foarte multă încredere de 59% dintre români, la fel ca medicii ori preoții. Pe ultimul loc se află politicienii în care au încredere 6% dintre respondenți, conform sondajului IRES Românii în 2022, care arată în ce măsură ultimii ani, dominați de pandemie și de război, au schimbat viața românilor din perspectiva unor practici sociale și a obiceiurilor zilnice.

sondaj

Sondajul a fost realizat în perioada 7 – 12 decembrie 2022, pe un eșantion de 1.615 de persoane și este reprezentativ pentru populația adultă, neinstituționalizată din România. Are o eroare maximă tolerată de ± 2,5%. Datele au fost culese prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing)

Atunci când au fost invitați să indice nivelul de încredere pe care îl au față de 15 profesii, cei mai mulți dintre respondenți i-au plasat pe scala pozitivă (foarte multă încredere și multă încredere) pe pompieri (91%), pe specialiștii în IT (77%), pe ingineri (69%). Profesorii sunt creditați cu multă și foarte multă încredere de 59% dintre cei intervievați, la fel ca și medicii (59%) ori preoții (59%). Pe ultimul loc se află politicienii în care au multă și foarte multă încredere 6% dintre respondenți.

Doar 2% dintre participanții la studiu recunosc că în 2022 au oferit bani unui funcționar sau angajat al statului, în timp ce 5% spun că au oferit diferite cadouri. Dintre acești 5%, în 11 cazuri persoanele au răspuns că au dat cadouri profesorilor.

 

 

Sursă foto – Ires/pixabay.com