Sunt una din profesorii care merg la oră cu teancuri de cărți, pentru că manualele sunt învechite, textele plictisitoare și programa uneori depășită.
La mine la oră amânăm un test dacă nu se simt copiii pregătiți. La mine la oră se poate ieși din sală ca să mergi la toaletă fără să se mai ridice mâna. La mine vorbim pe rând și ne ascultăm părerile unii altora, nu pentru că am impus asta, ci pentru că am oferit puterea exemplului. La mine la oră se râde. La mine se colaborează. La mine se oferă a doua șansă, uneori și a treia și a zecea. La mine ne complimentăm și ne aplaudăm. Eu nu mă adresez cu ,,stimată domnișoară” sau ,, domnule elev”. Eu le-am învățat numele.
Ca mine mai sunt sute, poate mii de profesori. Priviți cu dispreț pentru că sunt un pic diferiți. Pentru că vor să revoluționeze școala românească. Să dea jos comunismul care ne-a intrat în oase, în ziduri, în clădiri.
Cred că sistemul românesc de învățământ are nevoie de multe reforme, și nu mă refer la ROFUIP, împărțire pe module sau catalog electronic. Cred că profesorii ar trebui să le fie în primul rând prieteni elevilor. Confidenți. La școală s-ar veni mai cu plăcere, fără bici și amenințări. Cred că unii elevi chiar uită uneori de o temă. Au și ei zile proaste. Mai stau în pauze și pe telefon, să vadă ce s-a mai postat pe Instagram. Mai și aleargă pe holuri. Nu merg mereu încolonați. De ce ți-ai dori de fapt să meargă așa? Nu mi se pare absurd sau lipsit de respect că se îmbracă în trening. Oricum stau mai mult la școală decât acasă. Din partea mea să vină în papuci de casă. Nu e nevoie de cravată ca să înveți gramatică.
Sursă – tribuna.ro
Sursă foto – pixabay.com
