Costi Rogozanul – Școala nu trebuie să cânte cum vor părinții: Asociațiile de părinți au fost consultate mai mult decât au fost profesorii pentru noua lege a Educației

Asociațiile de părinți au influență din ce în ce mai mare în procesul educației, vorba aia, au fost consultate mai mult decât au fost profesorii pentru noua lege a educației. Să încercăm un profil al acestui personaj colectiv: părinții români, ediția de lux 2022, scrie Costi Rogozanu, profesor de limba română la o școală rurală din Moldova.

Precizarea absolut necesară: există o pătură pasivă și serioasă de părinți cum trebuie, cu probleme normale și cu soluții normale. Nu ei intră în chestiune, ci aceia care influențează prin comportament deviant o bună bucată de societate și politicile ei educaționale. O altă precizare cu rost de avertisment pentru părinții vocali: gândiți bine ce cereți (mulți dintre dvs. doriți un soi de comportament „privatizat” al școlii de stat), nu cumva să se și întâmple!

Părinții care vor educație „utilă”

Sunt cei care întreabă „la ce-i trebuie aia sau ailaltă”. De aici, o întreagă religie a școlii care trebuie să fie ca un medicament-minune. Iei nota 10 și ai succes în viață. Nu merge așa. Lucrurile evoluează rapid. Nu știi de pe acum ce se cere pe piața muncii. Sigur că e mai lucrativ și înălțător să fii medic sau inginer bun sau instalator bun, dar nu poți să știi care va fi traiectoria propriului copil. Pentru că, surpriză, de pe la 13-14 ani se profilează ceva miraculos: caracterul autonom al micului om, ambițiile lui, speranțele lui, experiența lui etc. Întrebarea „la ce ne e de folos în viață cutare materie?” e superfluă. Asta ne omoară: cum să facem să avem succes în viață? Răspunsurile se știu deja. Școala, de multe ori, are de luptat tocmai împotriva acestor învățături de mare succes.

Părinții care vor chestii „utile” vor de fapt chestiile alea extrașcolare pe care le știu foarte bine: Emilia Șercan publică plagiatul comis de ministrul Educatiei, Sorin Cîmpeanu, care și-a însușit 92 de pagini din munca a doi profesori într-un curs universitar. Apoi le-a furat de tot lucrarea, semnându-se el Calcă restul în picioare, ia-le banii, ia-le demnitatea. Bagă-te-n față. Repetă-ți sloganul de bază al celulei de bază: „numai eu și familia mea existăm pe pământ, restul sunt doar balast”. Nu-ți respecta niciun angajament, manipulează. Ca să dau și un exemplu: este sigur mai comod să-ți plagiezi doctoratul și să iei sporul la salariu decât să stai ca prostul să muncești la o astfel de lucrare 10 ani. Dar astfel de sfaturi nu se vor da în școală. Sper.

 Școala nu trebuie să cânte însă cum vrea „clientul”

A devenit prea puternică o cultură a individualității venită din mediile extrașcolare și familiale. Într-un fel maneliștii sunt mai cinstiți, ei îi dau cu „școala vieții” și individualism extrem și pentru că asta cer clienții. Școala nu trebuie să cânte însă cum vrea „clientul”. La școală se învață tot felul de chestii „inutile”: română, latină, istorie, fizică, matematică, dar mai ales cum să ieși puțin din demența individualismului extrem și să simți un minim de schelet de societate la care vrând-nevrând participi. Nu întâmplător, poate, din mica mea experiență de profesor, cel mai greu lucru de făcut, și cu elevi excepționali, și cu elevi sociabili, dar fără mari performanțe la învățătură, e să faci ceva în colectiv, să-i înveți să lucreze împreună.

Părinții obsedați de „ce se cere”

Axioma suna așa: părinții reflectă fidel societatea. Iar societatea noastră e din ce în ce mai inegală. Practic, avem două mari categorii nocive de părinți: cei complet neinteresați și cei toxic de interesați de copiii lor. Medieval și ultramodern. Copii făcuți și aruncați în lume fără niciun calcul prealabil, să fie acolo, că s-o găsi un colț de pâine și pentru ei. De cealaltă parte, copil ultra-planificat, în care se investește ca-ntr-un start-up și care e lansat în lume ca o rachetă (cu riscurile aferente).  „Ce se cere” e obsesia părintelui care vrea un copil perfect. Am urmărit uimit o discuție pe un grup între părinți cum că o profesoară a îndrăznit să le predea la clasă ceva ce nu se cerea. Adică, vezi Doamne, s-a pierdut timpul prețios în care copilul nu a fost pregătit să rupă norii la Bac sau Evaluarea Națională.

Continuarea pe Libertatea.ro

 

 

Sursă foto – piaxbay.com