Într-un articol pentru Cotidianul.ro, Mircea Platon face o analiză a reformei Educației. Practic, măsurile începute de guvernul Cioloș sunt continuate în prezent.
Astfel, recent, majoritatea care susţine guvernul Cioloş în Camera Deputaţilor a adoptat “tacit” Legea privind desfiinţarea inspectoratelor şcolare judeţene. Susţinătorii legii au explicat că inspectoratele şcolare sunt “instituţii toxice, comuniste şi corupte”.
De asemenea, pe baza unei ordonanţe guvernamentale de la începutul lunii martie, învăţământul privat va “primi finanţare de bază alocată de la bugetul de stat, prin bugetele locale, la un nivel similar celei acordate pentru învăţamântul preuniversitar de stat”. Guvernul va finanţa “cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora” precum şi “cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor, precum şi cele pentru bunuri şi servicii”.
Cu alte cuvinte, s-au pus “pe şest”, fără dezbatere publică, premisele administrativ-financiare ale “reformării” sistemului de învăţământ românesc. Conform iniţiatorului legii privind desfiinţarea inspectoratelor şcolare judeţene, deputatul de Alba Cornel Comşa, “descentralizarea în domeniul educaţiei este absolut necesară pentru a da putere şcolilor să ia decizii [adică, de exemplu, vor avea mână liberă în privinţa materiilor lăsate, prin noile planuri-cadru ale experţilor lui Curaj, la alegerea şcolii sau chiar a elevilor, n. M.P.] şi comunităţii locale să se implice cu adevărat şi a fost cuprinsă în strategia de descentralizare, realizată de Guvern, in2006”. Concret, autorităţile locale, care deja deţin terenurile şi clădirile şcolilor, ar urma să preia şi administrarea lor, în baza resurselor proprii şi a finanţării de la minister. Directorii vor fi numiţi de consiliul de conducere al şcolii, iar inspecţiile şcolare vor fi realizate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii Învăţământului Preuniversitar (ARACIP).
Aşadar, în numele descentralizării şi al statului minimal, învăţământul privat va primi bani de la stat, adică se vor lua bani de la şcolile publice şi se vor da şcolilor unde merg, de exemplu, copiii parlamentarilor şi ai feluritelor soiuri de “băieţi deştepţi”. În acest fel, perpetuarea actualei oligarhii politico-financiare va fi finanţată din banul public, oricum stors şi de alte iniţiative “alternative” – alternative la lege, la bun-simţ, la valorile clasice, la modurile de viaţă tradiţionale. În acelaşi timp, şcolile publice vor fi lăsate la dispoziţia autorităţilor locale, care – deşi un număr record de primari, viceprimari şi preşedinţi de consilii judeţene sau municipale sunt arestaţi – nu sunt nici toxice, nici corupte.
Continuarea pe Cotidianul.ro
Sursă foto – pixabay.com



