Militarii cer salarii și dotări la nivel NATO iar ministrul Apărării, Vasile Dîncu, investește banii armatei la fotbal – Voi sprijini cu toate forţele procesul de revenire a Stelei în Liga I

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a afirmat, marţi, în cadrul ceremoniei organizate cu prilejul împlinirii a 75 de ani a Clubului Sportiv al Armatei Steaua, că va sprijini cu toate forţele procesul de revenire a echipei de fotbal în Liga I.

„Vreau să vă spun că sunt hotărât să sprijinim cu toate mijloacele pe care le am la dispoziţie clubul Steaua. Şi este problema conducerii clubului să găsim cea mai bună soluţie pentru ca sportivii noştri să poată să joace în Liga I. Sprijin acest proces şi vă promit că acest lucru se va întâmpla. Voi sprijini cu toate forţele ca Steaua să fie din nou în prima ligă”- a afirmat Dîncu în discursul pe care l-a avut pe stadionul Steaua.

El consideră că gloria sportului românesc poate fi readusă prin intermediul unor cluburi precum CSA Steaua.

Trebuie să fim întotdeauna recunoscători campionilor olimpici, mondiali ai acestui club. Este o performanţă care aduce glorie României. Putem spera că sportul, prin cluburi precum Steaua, va reuşi să ridice din nou flacăra naţiunii noastre, pentru că suntem o naţiune puternică. Din păcate, trăim un moment pe care trebuie să-l depăşim cât mai repede. Steaua face parte din istoria noastră, din patrimoniul nostru, din patrimoniul României. Clubul Steaua nu poate fi înjurat, este al României, al armatei României şi al poporului. Trebuie să deschidem acest templu al sportului pentru copii, este o casă a tuturor steliştilor, a steliştilor veritabili”- a mai spus ministrul.

CSA Steaua a sărbătorit 75 de ani de la înfiinţare pe stadionul din Bulevardul Ghencea, în cadrul unei ceremonii la care au participat foşti şi actuali campioni olimpici, mondiali şi europeni ai clubului bucureştean, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, ministrul Sportului, Eduard Novak, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, foşti conducători ai grupării sportive.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/vasilesebastiandincu/photos