Într-un editorial pentru Republica.ro, Cristina Tunegaru vorbește despre problemele sistemului de educație românesc.
”Realitatea dură este că ajung în clasele de gimnaziu copii care nu știu să scrie, buchisesc ca la clasa I. Nu am găsit situația aceasta într-o singură școală, ci în aproape toate școlile în care am lucrat. A fost primul meu șoc, ca profesoară în București, să-mi dau seama că elevi de clasa a VII-a nu puteau să construiască o propoziție simplă, corect. Apoi am cunoscut o clasă întreagă în care o singură fetiță citea cursiv. Ceilalți copii erau resemnați deja, îmi spuneau adesea, când citeam povești: „Să o puneți pe ea, doamna, că ea citește bine.” În clasa aceea de a VII-a, cititul era o abilitate înaltă, pentru cei mai buni.
În gimnaziu, cu zece profesori pe cap, copiii aceștia nu mai pot acoperi golurile imense. Bineînțeles că nu pricep nimic la geografie, dacă abia reușesc să scrie; e evident că nu pot să învețe gramatica, din moment ce citesc pe litere. Profesorilor li se cere „să-și predea materia”, să fie la zi, să completeze cuminți condica, chiar cu prețul ca unii copii să rămână definitiv în urmă. Școlile noastre nu țin pasul cu copiii, ci cu materia. Odată ce ai intrat în clasa a V-a fără să ai deprinderile minime, nu le vei mai recupera niciodată în școala noastră. Nu ai cum, nu e nimeni care să te ajute.
Visez la o vreme în care școlile să fie eliberate de lațul strâns dinspre Minister și responsabilizate, astfel încât să-și permită să lucreze cu toți copiii în ritmul lor, pentru că sunt copiii lor, nu ai sistemului, sunt oglinzile muncii lor, oglinzi ale dedicării lor.”
Sursă foto – https://www.facebook.com/profile.php?id=100010042126714
