Profesorilor le va fi interzis prin lege să mai facă meditații cu elevii din clasele la care predau, a anunțat marți ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, precizând pentru HotNews.ro că această regulă ar putea fi aplicată din anul școlar 2022-2023 și că vor exista sancțiuni pentru cadrele didactice care nu o respectă.

sondaj

O astfel de interdicție pentru profesorii din învăţământul preuniversitar este stabilită prin Codul de etică adoptat în octombrie 2018 prin ordin al ministrului Educației, însă nu se respectă.

Meditațiile se practică în orice stat european și nu i se poate interzice unui părinte să își dea copilul la pregătire suplimentară. Însă, o condiție de bun simț este ca profesorii să nu facă meditații cu elevii de la clasă. Vrem să avem relevanța notelor și respectarea conditiilor de etică, iar relevanța notelor are de suferit când un profesor face meditații cu elevii de la clasă” – a declarat Sorin Cîmpeanu.

În condițiile în care această lege/directivă va intra în vigoare și va exista un set de sancțiuni pntru profesorii/învățătorii care fac acest lucru, se vor impune sancțiuni și pentru părinții care își duc copiii la meditații cu profesorul de la clasă?

 

 

Sursă foto – pixabay.com