Kelemen Hunor, președintele UDMR și vicepremier în guvernul Ciucă, a ținut un discurs în week-end-ul trecut la o manifestare din Alba Iulia, în timp ce pe un panou din spatele său era desenată harta stilizată a Ungariei Mari, care include și Transilvania.
Harta stilizată a fost reprezentată sub forma rădăcinii unui copac, pe afișul evenimentului numit ”Ziua unității reformate din Bazinul Carpatic”.
De remarcat că forma rădăcinii copacului este diferită de forma coroanei copacului. În mod normal, rădăcina copacului e similară ca formă cu coroana.
Evenimentul a fost oganizat sâmbătă de Eparhia Reformată din Ardeal, cu participarea liderilor UDMR și a președintei Ungariei, Katalin Novak. Cu această ocazie a fost dezvelită statuia principelui Gabriel Bethlen.
Responsabilul cu relațiile cu presa al Eparhiei, Kiss Gabor, a declarat pentru G4Media că logoul a fost realizat în 2009 și a fost folosit până acum la foarte multe evenimente. Acesta a confirmat că are forma Ungariei Mari, dar a spus că înțelesul său este unul religios, care acoperă zonele în care se află episcopii reformate și care se află astăzi pe teritoriul României, Ungariei, Slovaciei și Serbiei.
”Deci este vorba despre cele 10 episcopii care s-au format după 1918, după primul război (…) Deci de-aia, pentru că aceste episcopii erau pe teritoriul Ungariei Mari. A mai folosit și pentru alte evenimente, a fost realizat în 2009, dacă nu mă înșel. Nu este o chestiune nouă, evenimentul se mută în fiecare an în altă locație. A fost deja și în Cluj, cred că și în Budapesta, dar nu sunt sigur” a spus Kiss Gabor.
Acesta a mai precizat că este vorba despre o hartă religioasă care acoperă eparhiile care țin de Biserica Reformată.
Contactat de G4Media.ro, liderul UDMR, Kelemen Hunor, care a participat la eveniment și a ținut un discurs cu harta stilizată a Ungariei mari în fundal, a declarat că nu a observat acest lucru.
”Acum am văzut. Sigur, este o chestiune pe care puteți clarifica cu biserica reformată. A fost evenimentul lor, al tuturor bisericilor reformate maghiare”- a declarat Kelemen Hunor pentru G4Media.ro
Sursă foto – https://www.facebook.com/kelemenhunor.rmdsz