Blocul Naţional Sindical (BNS) anunţă că aproape toţi angajaţii serviciilor de ambulanţă din ţară membri ai Federaţiei „Ambulanţa” s-au arătat, în cadrul unui referendum, pentru coordonarea operaţională a serviciilor de ambulanţă de către Ministerul Sănătăţii.

sondaj

Sindicaliştii solicită retragerea proiectului pentru reorganizarea MAI, susţinând că nu resping „principiul conform căruia în situaţiile de urgenţă decretate la nivel naţional în conformitate cu prevederile legale, serviciile de ambulanţă să se afle în coordonarea IGSU”, dar invocă „situaţii abuzive petrecute în ultima perioadă de timp ce au vizat serviciile de ambulanţă”.

Aproape 8.000 de angajaţi se opun subordonării faţă de Arafat

Blocul Naţional Sindical arată că a derulat, prin intermediul Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România (FNSAR), o „amplă acţiune” pentru evaluarea proiectului Legii privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne postat pe site-ul MAI – Transparenţă decizională, în care se arată că MAI „îndeplineşte, potrivit legii, ca atribuţii specifice domeniului afacerilor interne: coordonarea integrată, la nivel naţional, a activităţilor de (…) asistenţă medicală de urgenţă, domeniu specific Ministerului Sănătăţii, conform Legii 95/2006”.

Ca urmare a acestui demers, a fost organizat un referendum printre lucrătorii din serviciile de ambulanţă din România, membri de sindicat ai FNSAR. Din cei 7.924 de angajaţi care şi-au exprimat opinia pe această speţă, 7.833 au votat pentru respectarea legii în privinţa coordonării operaţionale a serviciilor de ambulanţă din România de către Ministerul Sănătăţii, arată BNS.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/DrRaedArafat/photos