Guvernul va adopta astăzi ordonanța privind creșterea voluntară, scutită de taxe, a salariului minim cu 200 de lei

Guvernul urmează aprobe în şedinţa de miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, cadrul legal pentru implementarea măsurii prevăzută în pachetul „Sprijin pentru România” în baza căreia angajatorii pot majora voluntar nivelul salariului de bază lunar brut cu suma de 200 lei, respectiv de la 2.550 lei la 2.750 lei, pentru salariaţii care desfăşoară activitate în baza contractelor individuale de muncă.

„În vederea implementării măsurii ‘200 de lei în plus pentru salariul minim (creştere voluntară scutită de taxe)’, parte a pachetului de măsuri ‘Sprijin pentru România’, beneficiarii acesteia fiind persoanele fizice cu salariul minim, cu scopul de a combate consecinţele sociale negative generate de creşterea preţurilor, se propune, prin derogare de la prevederile Titlului IV si V din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, neimpozitarea şi neincluderea în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii a unei sume de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor, în cazul creşterii voluntare a salariului de bază, prevăzut în contractul individual de muncă”- se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Se precizează că regimul fiscal derogatoriu se aplică, începând cu data de 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază de la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, respectiv 2.550 lei lunar, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.750 lei lunar.

 

 

Sursă foto – pixabay.com