În cazul unor televiziuni cunoscute, ponderea reclamelor la medicamente din volumul total de publicitate depășește chiar 50% și poate atinge chiar 70%.
Există o prăpastie între lumea reclamelor TV pentru medicamente, care se derulează în fiecare seară la televizor, și lumea din farmaciile românilor de fiecare zi. Lumea reclamelor este aparent luminoasă, cu promisiuni optimiste, cu personaje care, dacă înghit o pastilă, scapă ca prin minune de durerea de cap sau de un junghi la șale, aproape că nu există suferință umană, o lume artificială, croită după limba de plastic a corporațiilor.
În realitatea farmaciilor, lumea este întunecată de griji și frustrări, pacienții sunt crispați, suferinzi, grăbiți, irascibili, întrebarea obsesivă este „cât costă?”, iar răspunsurile farmaciștilor, ajunși, din păcate, niște vânzători cu studii superioare, au darul să-i enerveze, să-i descurajeze, să-i facă să înjure, hoților!, e o deprimare generalizată, un loc bun pentru a studia cum a reușit frica de boli, în pandemie, să-i dărâme psihic pe mulți români.
În primele trei luni ale acestui an, cele 64 de televiziuni monitorizate de compania Kantar Media au înregistrat 1.301.307 difuzări pentru reclamele comandate de companii din domeniu farmaceutic (medicamente OTC, suplimente alimentare, dispozitive medicale, rețele de retail farmaceutic, servicii și aparatură medicală).
Acest volum de reclame este mai mare cu 17,5% față de cel din aceeași perioadă a anului trecut.
Procente ridicate pentru reclamele la medicamente din ponderea totală s-au înregistrat și la televiziunile: Național TV (54,1%), România TV (68,7%), N24 Plus (57,8%), Bollywood TV (61,6%), B1 TV (65,3%), National Geographic (59%) și Realitatea Plus (69,8%).
Sursă foto – rfi.com