Chestionar al Consiliului Național al Elevilor – Peste 70% dintre elevii vor eliminarea tezelor. Majoritatea ar fi de acord cu introducerea unor evaluări unitare, cu subiect unic național, la începutul și sfârșitul anului școlar

Reprezentanții elevilor susțin că au cerut părerea elevilor în contextul în care miercuri, la Ministerul Educației, în Comisia de Dialog Social a Ministerului Educației se va dezbate propunerea de structură a anului școlar 2022-2023.

”Mâine, în Comisia de Dialog Social a Ministerului Educației se va dezbate propunerea de structură a anului școlar 2022-2023.

În contextul modificărilor anunțate de-a lungul timpului cu privire la structura anului școlar, care ar aduce o nouă perspectiva asupra modului în care se desfășoară orele de curs și, implicit, asupra sistemului de evaluare, Consiliul Național al Elevilor a lansat o consultare la care au luat parte, până acum, peste 10.000 de elevi din toată țara.

Dintre elevii care au participat la consultarea noastră, peste 70% își doresc eliminarea tezelor și înlocuirea acestora cu mijloace de evaluare sumativă, axate pe feedback, astfel încât această formă de evaluare de etapă să reprezinte cu adevărat o oportunitate pentru elevi de a își analiza progresul și de a stabili, alături de profesori, pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a își acoperi lacunele din învățare. În același timp, majoritatea respondenților ne-au transmis faptul că ar fi de acord cu introducerea unor evaluări unitare, cu subiect unic la nivel național, la începutul și sfârșitul anului școlar, astfel încât să poată fi creionată o radiografie clară a evoluției pe care elevii o au pe parcursul unui an școlar.

Suntem cu toții conștienți că evaluarea din România și-a pierdut relevanța, fără să pună accent pe necesitatea însușirii unor competențe-cheie atât de necesare în rândul absolvenților. Reforma în evaluare nu mai suportă amânare! Consiliul Național al Elevilor solicită ferm Ministerului Educației să respecte voința elevilor și să implementeze modificări de substanță în sistemul de evaluare, astfel încât acesta să devină unul obiectiv și, mai ales, calitativ!” – se arată pe PAGINA DE FACEBOOK A CONSILIULUI NAȚIONAL AL ELEVILOR.

 

 

Sursă foto – pixabay.com