Publicația britanică Financial Times dezvăluie că SUA au informații potrivit cărora Rusia a cerut Chinei arme încă de la începutul invaziei în Ucraina.
În plus, pe fondul prelungirii conflictului din Ucraina, Rusia ar avea nevoie de noi arme și muniții pentru a înfrânge rezistența ucraineană, potrivit FT.
Cererea Rusiei a creat îngrijorări la Washington, SUA temându-se că relațiile apropiate dintre Moscova și Beijing ar putea duce la livrarea de armament și muniții care să încline soarta războiului.
Ca atare, SUA se pregătesc să avertizeze aliații din NATO că Beijingul ar putea să se pregătească de livrări de armament în Rusia.
Dezvăluirile din Financial Times vin cu o zi înainte de discuțiile programate la Roma între Jake Sullivan, consilierul Casei Albe pentru securitate națională, și Yang Jiechi, oficial chinez de top. Potrivit FT, Sullivan va avertiza China că ”vor exista consecințe” dacă Beijingul va decide să ajute Rusia cu arme.
Sursă foto – asiatimes.com