Daniela Palade Teodorescu scrie pe blogul Republica.ro despre cum meditațiile au devenit parte integrată din sistemul de educație românesc. Toți părinții fac eforturi pentru a-și duce copii la meditații:
Când am rezolvat cu temele pentru acasă, a început să adie tot mai des nevoia de meditații. Cam de prin clasa a V-a, când copiii au mai mulți profesori, mai multe materii, când părinții „simt” că trebuie suplimentat cu noi proptele. Mintea mea deja începea să facă calcule – număr de ore necesare, frecvență, costuri pe oră/pe ședință, pe lună, pe an, înmulțit cu patru – nuuu. Exclus. Nu vedeam cum. Trebuia să le evit cumva.
Recunosc, deși începusem să prind ceva curaj după povestea cu autonomia în rezolvarea temelor, m-am clătinat văzând ce planuri de meditații făceau cei din jur pentru copiii lor. Cu bursa meditațiilor – care e cel mai bun, care are cei mai mulți absolvenți cu 10, care garantează pentru mate-info – cu mercurialul onorariilor cuvenite, sincronizat orar, dus-adus copilul de la meditații (nu era online pe atunci) – cu întrebări șoptite pe la ședințe cu părinții sau pe grupuri de whatsapp. Părea că toți părinții se înregimentează disciplinat, fără drept de apel, în acest sistem de învățământ paralel, perfect reglat și statutat în regulile lui nescrise. În București, mai ales, dacă nu faci meditații, nu exiști. Nici ca părinte, nici ca elev. Ține deja de statutul social. E o presiune uriașă pe părinți și pe copii.
Temele de discuție în diverse grupuri sociale – familie, prieteni, colegi – se învârt în jurul acestui „must have”. Dacă încerci să protestezi, să argumentezi, ești dus cu pluta. „doar nu o să vrei să schimbi tu sistemul acum”, „așa se face, așa facem”, „te joci cu destinul copilului”, „bagă-ți mințile-n cap și du fata la meditații, că nu se poate fără”, „sunteți într-a opta și nu ați început meditațiile încă?!”
Continuarea pe Republica.ro
Sursă foto – dw.com
