Adriana Bălaj (31 de ani) este profesoară de istorie la două școli din Timișoara: una de stat și alta privată. Când a intrat în învățământ, ca să-și întregească norma didactică, făcea naveta și la câte patru școli din județ simultan, una din ele la 60 de kilometri distanță. A încercat de fiecare dată să clădească o relație cu elevii ei și să facă istoria cât mai atractivă, indiferent dacă se află în fața unei table interactive de ultimă generație sau a uneia cu cretă.

„Pentru elevi e întâi relația cu profesorul și apoi informația”

Astăzi, Adriana are doar două școli la care predă, ambele în Timișoara: Școala gimnazială nr. 1 și Școala Gimnazială Babel. Prima, în Fabric, un cartier industrial, de periferie, cu problemele sociale care vin la pachet, și cealaltă o școală de centru, cu toate facilitățile, inclusiv cantină, bibliotecă, sală de sport, grădină și un makerspace – un fel de laborator pentru învățare practică cu toate dotările.

Lăsând la o parte ce are fiecare unitate de învățământ în inventar, Adriana crede că dacă îți dorești, poți face aproape aceleași proiecte și într-o parte, și în alta. „Eu, Adriana, predau și la privat și la stat și fac aceleași lucruri cu copiii. E o limită într-adevăr legată de materiale, de resurse umane, dar toate aceste lucruri le-am făcut la stat prima oară și dup-aia am ajuns la privat. Și într-un mediu, și în celălalt, profesorul face diferența.”

Școala de la stat a ales-o ca pe o provocare. Mai mulți colegi au avertizat-o că e o școală grea. „În această școală sunt elevii de etnie romă, elevi din familii monoparentale, elevi în plasament, tot felul de cazuri, situația lor și socio-economică și de viață e foarte diferită și grea.” S-a pregătit temeinic ca să le fie aproape, a căutat cursuri, cărți, comunități de profesori, conferințe.

Lucrul cel mai important și ce mă ajută e relația pe care o am cu ei. Pentru ei e întâi relația cu profesorul și apoi informația, relație și apoi școală. La ei, nici nevoile de bază nu sunt îndeplinite, nu au electricitate unii, și apoi e nevoia de afecțiune, de conectare. Dacă nu e conectare, nu e relație – și studiile spun asta – nu se produce învățarea.

Continuarea pe Școala9.ro

 

 

Sursă foto – dw.com