Federația părinților și aparținătorilor legali din România – Școala online este ilegală în acest moment deoarece ministrul Educației nu a mai prelungit cadrul legal de funcționare

Nu se poate face școala online pentru că nu există cadru legal care să mai susțină desfășurarea orelor în acest fel. Am ajuns în această situație din cauza Ministerului Educației, care intenționat a evitat semnarea reglementărilor necesare – aceasta este acuzația pe care i-o aduce lui Sorin Cîmpeanu și echipei sale Federația părinților și aparținătorilor legali din România (FEPAL).

Reprezentanții organizației sunt îngrijorați de faptul că în școli nu sunt luate suficiente măsuri de protecție – elevii nu vor mai fi testați, cel puțin deocamdată. În plus, școala online a intrat în ilegalitate, după ce autoritățile nu au mai prelungit cadrul legal de funcționare.

Iată mai jos întreaga scrisoare publicată de FEPAL pe Facebook:

„Dragi părinți,

Am încercat din răsputeri să gestionăm ce avem și să încercăm să ajutăm educația din România măcar puțin.

Acest lucru nu este posibil atât timp cât Ministerul Educației nu construiește, ci demolează. Cu bună șțiință, intenționat.

Mâine se întorc toți copiii la școală.

Vom intra în istoria pandemiei ca țara care a avut următoarea strategie în valul Omicron:

NU a mai dat teste în școli. Da, 0 testare. Achizițiile se pot face direct în stare de alertă. Cele controversate nu au putut fi contestate tocmai din acest motiv. Nu achiziția era problema, ci faptul că testele ar fi arătat adevărata situație din școli, ceea ce nu trebuie să se știe. 9000 de clase închise și aproape 50.000 de elevi infectați în Franța, în prima săptămână de școală. MEN a comunicat vreo situație? Evident că nu. Deci, valul 5 fără teste ca să fie totul mușamalizat.

Cireașa de pe tort. În ciuda faptului că am discutat luni în întâlnirea de la MEN cu trei secretari de stat(din 5) și consilierul ministrului acest aspect, au făcut în așa fel încât să nu semneze reglementările necesare pentru a se putea trece online. Premeditat și știind că este vacanță parlamentară, nu au prelungit cadrul legal pentru predare online. Indiferent ce se va întâmpla în perioada următoare, s-au asigurat că școala online este ilegală.

❗️❗️Conform avocațiilor, MEN Demolatorul se încadrează la abuz în serviciu prin inacțiune, faptă penală.

Vă aducem la cunoștiință și că ordinele comune Ministerul Educației și Ministerul Sănătății au fost atacate în instanță de părinți, iar motivele cum că nu ar putea fi atacate fără plângere prealabila au fost înlăturate. Două instanțe la nivel de Curte de Apel au decis în acest sens. Deci, pot fi atacate direct, de oricine consideră că MEN acționează împotriva interesului elevilor și sănătății familiei.

N.B. Mâine este Comisie de Dialog Social. Societatea civilă independentă nu va fi prezentă. Doar cei care spun ca MEN și mâine cer pentru valul 5 săpun, măști și testarea de oricum nu funcționează. Nimic despre online, digitalizare, adaptare la contextul pandemic, dezvoltare de metode alternative de predare, etc. Aceste CDS-uri sunt de formă și nu ne reprezintă pentru că nimeni nu vorbește de elefantul din cameră.”

 

 

 

Sursă foto – dw.com