SONDAJ World Vision – 70% dintre părinții din mediul rural nu vor să-și vaccineze copiii

Spre sfârșitul lunii ianuarie, România va primi doze de vaccin Pfizer pentru imunizarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, au anunțat recent autoritățile. Un sondaj realizat de World Vision arată că majoritatea părinților din mediul rural sunt în continuare împotriva vaccinării celor mici și 70% nu i-au imunizat nici pe cei de peste 12 ani.

Potrivit datelor adunate de World Vision, 59% dintre părinți și 65% dintre profesori din mediul rural cred că școlile nu ar trebui închise. În același timp însă, 70% dintre părinți nu și-au vaccinat copiii mai mari de 12 ani și 20% au spus că încă se mai gândesc. Doar 10% au răspuns că și-au imunizat copiii. Cifrele sunt asemănătoare când vine vorba de grupa de vârstă 5-11 ani.

Pentru acești copii, dozele de vaccin urmează să ajungă până la sfârșitul lunii ianuarie. Cât despre profesorii care predau în școlile de la sat, 70% dintre ei au declarat că sunt vaccinați, dar puțin peste 20% dintre ei au spus s-ar imuniza special pentru ca orele să se desfășoare fizic, la școală.

 

 

Sursă foto – dw.com