Directorul general al Pfizer, Albert Bourla – Vaccinul adaptat pentru varianta Omicron va fi gata în martie

Directorul general al companiei Pfizer, Albert Bourla, a anunțat luni, la postul de televiziune american CNBC, că un vaccin care să ofere o protecție mai bună în fața noii variantei Omicron a COVID, mult mai contagioasă, va fi gata în martie, iar compania a început deja să producă doze.

CEO Pfizer a menționat că vaccinul va viza și celelalte variante COVID aflate în circulație, însă a precizat că încă nu este clar dacă este necesar sau nu un vaccin adaptat pentru Omicron, sau cum va fi administrat. Chiar și așa, Pfizer va avea unele doze deja pregătite, deoarece sunt țări care îl doresc cât mai curând posibil.

Potrivit unui studiu făcut public de Agenția de Siguranță Sanitară din Marea Britanie, vaccinurile Pfizer și Moderna sunt eficiente doar 10% împotriva infectărilor simptomatice cu varianta Omicron, la 20 de săptămâni de la a doua doză. În schimb, cea de-a treia doză este eficientă cu până la 75% în prevenirea infecției simptomatice. Consilierul medical șef al Casei Albe, dr. Anthony Fauci, a declarat în decembrie că nu este nevoie de rapel specific pentru Omicron, deoarece actualele vaccinuri funcționează bine împotriva variantei. Pfizer nu este singura care a anunțat că produce un vaccin special dedicat combaterii Omicron.

Tot luni, directorul Moderna, Stephane Bancel, a anunțat că compania sa farmaceutică lucrează la un booster anti-Omicron care să fie disponibil în toamnă. Vaccinul adaptat noii variante va intra în curând în procedura de testare clinică. CEO Moderna a menționat că există o cerere mare din partea guvernelor, întrucât acestea se pregătesc pentru vaccinarea regulată a populației. În schimb, CEO Pfizer a spus că nu este clar dacă este necesară o a patra doză, însă compania sa va efectua experimente pentru a determina exact acest lucru.

 

 

Sursă foto –  bbc.com