Un profesor bun ar trebui să învețe pe elev nu numai ce anume să învețe, respectiv conținutul disciplinei pe care-l predă, ci și care sunt strategiile cele mai eficiente de a învăța disciplina aceea, susține profesorul universitar Mircea Miclea, psiholog și fost ministru al Educației. Acesta a vorbit într-un interviu pentru ebsradio.ro despre două strategii pe care tinerii le pot adopta dacă vor să învețe în profunzime și să înțeleagă materia.
”Mircea Miclea: Un profesor bun ar trebui să învețe pe elev nu numai ce anume să învețe, respectiv conținutul disciplinei pe care-l predă, ci și care sunt strategiile cele mai eficiente de a învăța disciplina aceea. Din păcate, în liceu predarea se reduce la a dicta un număr de propoziții, elevii iau notițe și după aceea sunt ascultați în funcție de cât de bine reproduc aceste notițe, de cele mai multe ori. Prin urmare, nu se pune deloc accent pe ce este mai eficient să înveți: care e strategia cea mai eficientă de învățare; doar înveți un anumit conținut. Și atunci ajungi la facultate fără să știi care sunt strategiile eficiente de învățare.
În condițiile în care, însă, profesorii nu sunt capabili, sau nu au timp, sau nu sunt disponibili ca să-ți explice ce anume trebuie să utilizezi ca strategii de învățare, care sunt strategiile de învățare eficiente, îți revine ție sarcina, mai ales când ești la facultate, să vezi care este strategia mai bună de învățat la cutare materie și te duce la succes și care nu este.
Altfel spus, reflecția proprie asupra cum înveți te ajută să-ți descoperi strategia cea mai eficientă de învățare.
Sursă foto – facebook/mcla.com