Gazprom amenință că taie gazele în Republica Moldova în 48 de ore

Compania rusă Gazprom a anunţat luni că va sista în 48 de ore furnizarea gazelor naturale către Republica Moldova dacă guvernul de la Chişinău nu achită sumele pe care s-a angajat să le plătească până pe 22 noiembrie în contul unor livrări de gaze deja efectuate, relatează Reuters şi mass-media de peste Prut.

Compania rusă este „extrem de dezamăgită” de neîndeplinirea de către Republica Moldova a obligaţiilor contractuale, a transmis Gazprom, potrivit portalului deschide.md.

Reprezentantul companiei ruse, Serghei Kuprianov, a declarat la postul de televiziune „Rossia 24” că Gazprom a acceptat anterior condiţiile Republicii Moldova la semnarea noului contract de livrare a gazelor naturale, doar că în document se regăsea o prevedere „esenţială şi importantă”, aceea că Republica „Moldova achită în timp plăţile curente pentru gazul livrat”, precizează sursa citată.

„Termenul de achitare este 22 noiembrie. Plata nu a fost făcută. În acest sens, Gazprom a notificat partea moldovenească că în decurs de 48 de ore va fi sistată livrarea gazelor naturale” – a avertizat reprezentantul companiei ruse.

Notificarea companiei de stat din Rusia vine cu o zi înainte de vizita pe care președinta Republicii Moldova Maia Sandu o va face în România.

 

 

Sursă foto – gazprom.com