Fenomen periculos în școlile din România – bullying din cauza vaccinării

România ar putea avea şi mai mulţi copii vaccinaţi dacă ar împrumuta, de la alte ţări, modele adaptate vârstei lor. Încă nu avem programe de informare în masă adaptate copiilor, recunosc chiar autorităţile din Educaţie. Doar 30% dintre elevi s-au imunizat până acum şi deja se naşte în şcoli un nou fenomen: bullying pe motiv de vaccinare.

Campaniile de informare cu privire la vaccinare sunt insuficiente, spun cei 22.000 de copii care au răspuns la un chestionar realizat de Consiliul Naţional al Elevilor. Deocamdată, doar 30% dintre s-au imunizat. Chiar şi aşa, elevii au vorbit, într-o conferinţă organizată de Salvaţi Copiii, despre un nou fenomen apărut în unităţile de la noi.

Silviu Morcan, CNE: Undeva la 36% ne-au afirmat că în școala lor au avut loc astfel de campanii. Sunt și opinii care indică vaccinarea sau nevaccinarea ca motiv al apariției cazurilor de bullying în comunitatea școlară, mai ales în relația dintre elevi.

În al treilea an şcolar pe care îl petrec în pandemie, autorităţile din Educaţie abia acum îşi imaginează cum ar trebui să arate materialele de infomare pentru elevi.

În facultăţi, subiectul vaccinării nu arde precum în şcoli, spun studenţii.

-Se vorbește, dar se acceptă atat vaccinații, cât și nevaccinații, se fac cursuri atât online, cât și offline, nu suntem restricționați.

-Probabil că în școlile mici e bullying din cauza informațiilor pe care le dau părinții: fie că unii și-au făcut vaccin, fie că alții nu și l-au făcut.

-Mi se pare normal să se respecte decizia fiecăruia, poate sunt probleme de sănătate și nu se pot vaccina.

Atitudinea de respingere a oricărei măsuri propuse de autorităţi nu ajută pe nimeni, spune preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

 

 

Sursă foto – france24.fr