Două proteste au avut  loc, sâmbătă, în Bucureşti, faţă de restricţiile impuse de autorităţi şi faţă de introducerea certificatului verde. În Piaţa Victoriei s-au strâns câteva mii de persoane are au steaguri tricolore şi reclamă dictatura medicală, cerând libertate. Protestatarii au intonat Imnul. În piaţă sunt mame cu copii în braţe, fără a fi păstrată distanţa şi fără ca cineva să poarte mască de protecţie. În Piaţa Universităţii protestul este organizat de AUR. Protestatarii cer demisia Guvernului şi au pornit în marş către Piaţa Victoriei unde au unit cele două proteste.

sondaj

Protestatarii de la Universitate au ajuns în Piaţa Victoriei.

În faţa Guvernului manifestanţii continuă să scandeze împotriva Guvernului, împotriva vaccinării şi a certificatului verde.

Jandarmii au transmis că numărul maxim admis de participanţi la astfel de manifestări este de 100, însă în piaţă sunt pste 10.000 de oameni.

Forţele de ordine au transmis că până în prezent nu s-au înregistrat incidente.

 

 

Sursă foto – alert24.ro