Ucraina lansează summitul „Platforma Crimeea” cu o zi înainte de a sărbători 30 de ani de la declararea independenței

Premierul Florin Cîțu, însoțit de ministrul de externe, Bogdan Aurescu, se va afla luni în Ucraina, pentru a participa la deschiderea summitului denumit „Platforma Crimeea”, pe care Kievul îl lansează cu o zi înainte de a marca 30 de ani de la independența țării. Este un eveniment la care participă mai mulți lideri regionali, inclusiv Maia Sandu, dar și adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană.

Premierul Florin Cîțu va lua parte la un dejun de lucru cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu prilejul Summit-ului inaugural al Platformei Crimeea, și va avea apoi o întrevedere bilaterală cu prim-ministrul Ucrainei, Denis Șmigal.

În cadrul vizitei sale la Kiev, premierul Florin Cîțu va vizita Biroul Platformei Crimeea și va participa la prezentarea Agenției Executive Permanente, care va realiza punerea în aplicare a deciziilor summit-ului Platformei Crimeea.

Platforma Crimeea este un mecanism internaţional de consultare şi comunicare iniţiat de Kiev, al cărui scop pe termen lung este obţinerea eliberării peninsulei de sub ocupaţia Rusiei şi revenirea sa la Ucraina.

44 de țări și organizații internaționale, inclusiv 14 șefi de stat, de guvern și reprezentanți ai Uniunii Europene vor deveni, luni, fondatorii „Platformei Crimeea”, a explicat ministrul afacerilor externe de la Kiev, Dmitro Kuleba, citat de Radio Europa Liberă.

Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Moldova, Slovenia și Finlanda vor fi reprezentate la nivelul președinților.

România, Georgia, Croația și Suedia vor fi reprezentate la nivelul prim-miniștrilor.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, va participa, de asemenea, la constituirea „Platformei Crimeea”, iar Comisia Europeană va fi reprezentată de vicepreședintele Valdis Dombrovskis.

Consiliul Europei și GUAM (Organizația pentru Democrație și Dezvoltare Economică) vor fi reprezentate la nivelul secretarului general.

Alte două țări – Elveția și Republica Cehă – vor fi reprezentate de membri ai parlamentelor, iar 14 țări vor participa la summit la nivelul miniștrilor de externe: Turcia, Franța, Germania, Spania, Italia, Belgia, Austria, Olanda, Luxemburg, Irlanda, Danemarca, Bulgaria, Muntenegru și Macedonia de Nord.

Marea Britanie și Portugalia vor fi reprezentate de miniștrii apărării, în timp ce Statele Unite vor fi reprezentate de secretarul pentru transporturi, trimis special al președintelui Joe Biden.

Norvegia va fi reprezentată de secretarul de stat la Ministerul Afacerilor Externe.

Șapte țări – Noua Zeelandă, Malta, Japonia, Australia, Cipru, Canada și Grecia – vor fi reprezentate la nivel de ambasadori.

Platforma va funcționa la mai multe niveluri: șefi de stat și de guvern, miniștri de externe, cooperare interparlamentară, rețea de experți.

 

 

Sursă foto – crimeeaplatform.com