Ministerul Educației – Universitățile sunt obligate să înregistreze examenele de licență și disertație pentru a evita fraudele, înregistrările trebuie păstrate un ”număr de ani”

Universitățile sunt obligate să înregistreze examenele de finalizare pe care le vor susține online studenții, a declarat secretarul de stat din Ministerul Educației Gigel Paraschiv. Oficialul a precizat că fiecare universitate și-a stabilit modul în care studenții vor da examenele și că mai multe instituții de învățământ superior au decis să organizeze “aceste examene de finalizare în online”.

Întrebat cum se vor asigura universitățile care organizează online examenele de final de an universitar că studenții nu copiază (la licență și disertație), secretarul de stat responsabil cu învățământul superior a răspuns: “Fiecare universitate are obligația de a înregistra susținerea acestor examene și de a păstra un număr de ani înregistrările, astfel încât să ne asigurăm că nu se vor produce acele lucruri la care făceați referire”.

Gigel Paraschiv, declarațiile integrale cu privire la examenele organizate de universități în această vară:

  • “Noi am creat cadrul legal ca universitățile să poată să își încheie activitățile. Fiecare universitate stabilește modul în care se vor susține examenele.
  • Nu doar SNSPA susține în online, sunt mai multe universități la nivel național care vor susține aceste examene de finalizare în online.
  • De la Ministerul Educației am solicitat, prin ordinul de ministru care a reglementat posibilitatea de a susține aceste activități online, ca susținerea acestor examene să fie înregistrată.
  • Fiecare universitate are obligația de a înregistra susținerea acestor examene și de a păstra un număr de ani înregistrările, astfel încât să ne asigurăm că nu se vor produce acele lucruri la care făceați referire”.

 

Sursă foto – unibuc.ro