Grupul Partidului Popular European din Parlamentul European a modificat, miercuri, regulamentul intern astfel încât un partid membru să poată fi suspendat în ansamblul său. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al grupului.

sondaj

La scurt timp, partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban şi-a anunţat retragerea din grupul europarlamentar al PPE, ce avea până acum 187 de mandate.

Premierul ungar Viktor Orban a avertizat că partidul său, FIDESZ, va părăsi grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European şi nu va aştepta să fie suspendat în conformitate cu viitoarele reguli care urmau să fie aprobate miercuri, a relatat luni politico.eu.

Săptămâna trecută, liderul grupului europarlamentar al PPE, germanul Manfred Weber, şi ceilalţi membri ai conducerii grupului au făcut un pas către noile reguli privind suspendarea, care ar permite penalizarea unui partid membru în ansamblul său şi nu doar a unui singur eurodeputat.

Şeful executivului ungar i-a trimis lui Manfred Weber o scrisoare în care anunţă că FIDESZ nu va aştepta o decizie a grupului PPE referitoare la suspendarea sa, ci se va retrage până atunci.

Începând din martie 2019, FIDESZ a fost suspendat din Partidul Popular European, formaţiunea paneuropeană conservatoare, dar încă are 11 eurodeputaţi în grupul europarlamentar PPE, în pofida demersurilor unor membri ai conducerii acestuia de a-i exclude.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/orbanviktor